Fiecare meci, fiecare competiţie sportivă însemnau serbări cavalereşti, bucurie, sănătate, plăcere. Personajele îndrăgite ale lumii sportive din Bănie ofereau spectacol, iar împătimiţii îi răsplăteau cu urale. Aşa era viaţa sportivă a Craiovei de altădată.
Pe străzile Craiovei de altădată, prin Parcul „Romanescu“, dar şi pe hipodromul care astăzi îşi însuşeşte încet titulatura de ruină, nu puteai trece fără a deveni părtaş la magnificele curse cicliste. Lună de lună, pe străzile din centrul Craiovei de ieri, dar şi pe aleile Parcului „Romanescu“ pedalau Romică Braşoveanu, de profesie inginer agronom, Bebică Bărbulescu, Costică Popescu, în vreme ce pe „trotuar palpita, atunci, sângele unei mulţimi unificate, lava unui vulcan al bucuriei“. Şi poveştile cu împătimiţii sporturilor de altădată continuă, cu alte curse şi alţi participanţi: motocicliştii, care se antrenau frenetic şi abominabil – statuarul Pană, dar şi măruntul „Micky Mouse“, frizerul Voiculescu, profesorul Telu Dinulescu şi „alţi veritabili hărăziţi“, cum sunt numiţi în „Craiova, mon amour“.
Arareori se desfăşurau curse automobilistice, dominate de Stănişor, de judecătorul Gheorghiu, proprietarul unui BMW decapotabil, roşu. Şi acestea nu erau singurele competiţii de la Craiova. Hipodromul găzduia campionate balcanice, preţuite de specialiştii europeni ai acestui sport nobil. Tot cu ani în urmă, caii de rasă crescuţi în herghelia de la Segarcea, rânduită de Manole Bodnăreş, sau în grajdurile unui boier împătimit ca neuitatul Săvoiu, făceau furori şi dobândeau gratificări naţionale şi internaţionale. „Cavalerişti de speţă, ca vrednicul de pomenire Gagiu, făceau demonstraţii hipice, încununări de graţie şi eleganţă, preţuite cu rară bucurie colectivă“, amintesc Constantin Gheorghiu şi Alexandru Firescu.
Tot în Bănie a fost odrăslit, în chip fericit, tenisul, „ca sport al supleţei fizice şi inteligenţei“, fiind cultivat cu consecvenţă de doctorul Petru Chiper, inginerul Mircea Petrovici, Carmen Sommer, Luci Bardan, dar şi de prestigiosul urolog de mai târziu Mihai Vasilescu. Nici la capitolul volei sau baschet Craiova nu stătea tocmai rău. Cei care au trăit în acele vremuri nu au cum să-i uite pe membrii redutabilei formaţii de volei a medicilor: Carley Grigorescu, Gilu Iordache, Neluţă Rusovici, Miloşescu sau Romeo Cotulbea. „Majoritatea sportivilor purtau, cu dragoste şi zâmbet, câte o poreclă dată de «tifoşii» respectivi. Astfel, printre voleibaliştii celebri de altădată aveam un James (Pavel George), Piţi (Voinea Nicuşor), Asa (Mitu Grigore)“, se aminteşte în „Craiova, mon amour“.
Viaţa sportivă de odinioară
În 1943, celebra FC Craiova câştiga „Campionatul de război“, zdrobind mari „team-uri“, Carmen, Unirea Tricolor, Ripensia, UTA, Ciocanul. La acea vreme, ca răsplată, generosul manager Puiu Pleşa le-a oferit învingătorilor un banchet la Minerva şi câte un car de lemne. În plus, cizmarul împătimit de fotbal, Victor Ivănescu, de pe strada Madona, le-a confecţionat câte o pereche de ghete de o rară eleganţă. La meciurile adoraţilor fotbalişti de la acea vreme, tribunele vuiau când centrul înaintaş Popescu primea mingea şi se îndrepta vijelios şi imbatabil spre poarta adversă. Şi galeria scanda în delir „Ale, ale!“. Viaţa sportivă a Craiovei de ieri îi aduce în prim-plan şi pe Şerban Neamţu, care strălucea la şah, dar şi pe marii cutezători în întrecerile cu timpul zăvorât în cronometru pe pistele cu zgură şi iarbă proaspătă, precum Ionescu Crum, în acelaşi timp atlet, dar şi boxer, fotbalist de palmares. Şi exemplele pot continua. Rovine Griviţa şi Craiovan erau echipele care aveau în componenţă glorii locale sau naţionale ce au intrat în folclorul microbiştilor: „Foaie verde lămâiţă, / Iată şutul lui Măndiţă, / Măndiţă lui Cicorin, / Cicorin lui Gotgorin, / Gotgorin lui Pacheţeanu, /Ţine-i, Doamne, în tot anul!/Pacheţeanu, om deştept, / Trage cu piciorul drept… / Mingea-n poartă a intrat, / Iar arbitrul a fluierat, / Că e semn de gol marcat“. Nu era nimeni străin de fotbal. Nea „Ion“, vânzător la magazinul „Elefant“ de pe Unirii, era o figură legendară, pentru patima sa pentru fotbal. „Mereu agitat, dornic să se facă remarcat, dar, mai ales, să înscrie, era pe tot terenul: «Uite-mă, bă, pasează-mi mingea!». Neglijat de coechipieri, când faza nu avea finalitate, venea la tuşă şi-şi lua ca martori spectatorii: „«Vedeţi, bă?! Eram liber. Cu cine să joc?!»“. Erau oameni cu dragoste şi respect pentru sport, împătimiţi fie ai balonului rotund, fie ai curselor de ciclism, dovadă că oraşul a trăit şi cultivat senzaţia vieţii active fizice, în care combativitatea sportivă era unită cu cavalerismul.
