25.6 C
Craiova
duminică, 26 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAgresori de poliţişti, trimişi în judecată

Agresori de poliţişti, trimişi în judecată

Cei patru doljeni care au provocat, la jumătatea lunii trecute, un scandal în comuna Seaca de Pădure, soldat cu şase persoane rănite, printre care şi doi poliţişti, au fost trimişi în judecată de procurori.

 

Marian Găgeatu şi fiii acestuia, Aurel şi Viorel, şi Ionică Viziru, toţi din comuna doljeană Seaca de Pădure, au fost trimişi în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunilor de ultraj şi ultraj contra bunelor moravuri, respectiv distrugere. Marian şi Aurel Găgeatu au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, magistraţii apreciind că ambii prezintă pericol pentru ordinea publică. Procurorii doljeni au precizat că nu s-a putut cere arestarea preventivă a lui Viorel Găgeatu şi Ionică Viziru, din cauza stării de sănătate a acestora, cei doi fiind sub tratament, după ce au fost împuşcaţi de poliţişti în timpul conflictului.

Poliţiştii, atacaţi cu furci şi cu topoare

 

Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în seara de 14 mai, cei patru s-au dus la un bar din satul Văleni al comunei Seaca de Pădure, înarmaţi cu furci, topoare şi o drujbă, cu intenţia de a bate membrii familiei Alexandru, proprietarii barului, pentru o neînţelegere mai veche. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de poliţişti de la Seaca de Pădure şi Carpen. Când oamenii legii au ajuns la Văleni, membrii familiei Găgeatu i-au luat la înjurături şi au încercat să-i lovească pe fraţii Alexandru. Poliţiştii au intervenit pentru a-i imobiliza pe cei patru bărbaţi, însă aceştia au ripostat. Marian Găgeatu l-a lovit cu furca pe agentul-şef Daniel Calotă, şeful de post de la Carpen, iar Viorel, cu o sapă pe Alexandru Guiu, şeful de post din Seaca de Pădure.

Din cercetări s-a mai stabilit că poliţiştii au executat foc de avertisment în plan vertical şi, pentru că toţi cei patru agresori au continuat să ameninţe cu armele pe care le aveau în mâini, ba chiar Aurel Găgeatu chiar a pornit drujba pentru a-l ataca pe agentul Calotă, s-a executat foc asupra lor. Procurorii au mai stabilit că Aurel Găgeatu a spart un geam al maşinii poliţiştilor atunci când era dus la secţie.

 

Trei persoane împuşcate

 

Poliţiştii au folosit pistoalele şi au rănit trei dintre cei patru agresori, Marian Găgeatu şi Viziru fiind împuşcaţi în picioare, iar Viorel Găgeatu, în abdomen şi în şold. În timpul scandalului, a suferit o rană la cap şi Aurel, dar se pare că acesta a căzut şi a fost tăiat de drujba care era încă în funcţiune. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă pentru a primi îngrijiri medicale. Viorel Găgeatu a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi internat în Clinica de Chirurgie. Şi Viziru a fost supus unei intervenţii chirurgicale, acesta suferind o plagă prin împuşcare în gamba stângă. Marian Găgeatu a rămas internat la Clinica de Ortopedie, leziunile suferite de acesta fiind mai puţin grave. Aurel Găgeatu a refuzat internarea. Poliţiştii au scăpat cu răni uşoare, medicii stabilind că nu este necesară internarea lor.

După incident, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au început cercetările faţă de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă.

S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de agenţii de poliţie care au folosit armele, stabilindu-se că aceştia au acţionat atât potrivit dispoziţiilor legale privind regimul armelor de foc şi muniţiilor, cât şi conform statutului poliţistului.

 

Rămân în arest

Prin încheierea şedinţei de ieri, instanţa de judecată din cadrul Judecătoriei Craiova care a primit dosarul a menţinut măsura arestării preventive dispusă faţă de Marian şi Aurel Găgeatu, apreciind că aceştia reprezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII