Revista trimestrială de cultură Mileniu 3 (continuare la Sfârşit de mileniu), nr. 51, apărută în aprilie 2008, conţine texte literare de diverse genuri şi specii, sub semnătura unor nume cunoscute în orizontul cultural craiovean şi nu numai.
O semnificaţie aparte îl are, pentru cititorii revistei, textul-evocare „Un an fără Cezar Avramescu“. Desprindem pasaje din rândurile scrise de Mircea Moisa: „S-a scurs de-atunci un an. Spiritul şi pilda lui Cezar Avramescu continuă să reprezinte pentru noi repere majore, de mare preţ, şi, chiar dacă fiinţa umană este absentă dintre noi, spiritul şi pilda sa ne-au rămas ca nobile permanenţe.
Deşi originar din Galaţi, noi, cei care l-am cunoscut mai îndeaproape, am realizat faptul că, în multe privinţe, Cezar Avramescu se înscrie în acea stirpe umană pe care un mare intelectual oltean, Petre Pandrea, a numit-o «Omul feeric».
În imediata sa postumitate, revista Mileniu 3, în nr. 46-47, din anul 2007, i-a consacrat memoriei lui Cezar Avramescu 36 de pagini substanţiale. Nu puţini dintre cititori recurg des la relectura unor texte ale «Omului feeric», Cezar Avramescu, cum facem şi noi la ceasul de faţă şi transcriem pasaje din textul său «Foaie verde de dudău», inserat în rubrica sa – «Joia dulce», din cotidianul Gazeta de Sud, cu data de 15 septembrie 2005.
«Dar când vom termina oare cu văicărelile şi plânsu’? Ne plângem că avem corupţie; corupţie au şi alţii. Trebuie să simţim însă o mândrie patriotică, fiindcă a noastră e mult mai dezvoltată decât a altora. De fapt, nu că există mulţi corupţi e problema, ci că sunt puţini oameni necorupţi. (…)
Când acuzăm mereu şocul dilemelor pe care le trăim, al necesităţii unei opţiuni politice şi structuri economice, îmi vine în minte cazul lui Petre Pandrea, un mare fiu al Olteniei, din păcate, puţin cunoscut. (…)
Plecat din Balş, unde se născuse în 1904, Pandrea (pe numele adevărat Marcu) ajunge un jurist eminent, cu doctorate şi perfecţionări în marile oraşe universitare ale Europei. În acelaşi timp, se manifestă ca gazetar şi scriitor remarcabil al generaţiei neliniştite a lui Mircea Eliade şi Noica. Aderă la ideile de stânga (o stângă autentică, nu una de paradă, cum e cea de la noi azi). Apără, ca avocat, oameni sărmani, fără să le pretindă onorarii. (Vă vine să credeţi?) Apără minorităţi de diverse tipuri: comunişti ilegalişti, baptişti, evrei, pravloslavnici de rit vechi, călugăriţe vladimiriste etc.
A trăit sub două sisteme şi în amândouă a avut de suferit. (…) Sub comunişti a făcut zece ani de puşcărie. A mâncat bătaie şi de la cuzişti, şi de la comunişti. (…) Dar a rămas demn, vertical, credincios principiilor sale.
De asemenea oameni avem mare nevoie astăzi, care să slujească unor principii, nu propriilor lor interese».
Umorul lui Cezar Avramescu este ironic-sarcastic. În scrisul său a ştiut să aşeze, să cultive, precum în existenţa personală, valori umane perene, propunându-le semenilor drept repere majore.
Cezar Avramescu ne însoţeşte cu gândul şi scrisul său, cu spiritul său, şi după un an de la plecarea sa dintre noi“.
Mircea Moisa
