12.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiovenii au sărbătorit Ziua Europei

Craiovenii au sărbătorit Ziua Europei

Campanie electorală, şoferi cu nervii întinşi la maximum, competiţii sportive şi spectacole artistice. De toate acestea a avut parte Craiova de Ziua Europei.

Ziua Europei a fost ieri prilej de distracţie pentru unii şi de supărare pentru alţii. Cei care s-au bucurat au fost elevii craioveni, care au participat la o serie de manifestări cultural-sportive în centrul oraşului: o expoziţie de fotografii a Cercetaşilor Rabon, o demonstraţie de karate, un spectacol de muzică şi poezie oferit de micuţii de la Palatul Copiilor. Manifestările au culminat cu Crosul Sănătăţii, acţiune aflată la cea de-a XI-a ediţie, la care s-au înscris 1.600 de elevi de gimnaziu şi liceu.

 

Premianţii de la Crosul Sănătăţii

 

Crosul Sănătăţii este o competiţie organizată şi în acest an de Asociaţia „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului 3“, motiv pentru care mulţi dintre elevii participanţi au purtat pe tricouri mesaje împotriva consumului de droguri şi de băuturi alcoolice şi a fumatului.

Ediţia din acest an a fost câştigată de elevii de gimnaziu Iulia Fotescu, de la CN „Elena Cuza“, şi Marius Dinu, de la CN „Ştefan Velovan“, iar dintre liceeni, de Alina Peşu şi Daniel Iordache, de la Grupul Şcolar „Traian Vuia“.

Un premiu special au primit Delia Cruceru, pentru cel mai bun mesaj de pe tricou, şi Andreea Zamfir, pentru cel mai tânăr participant.

 

O elevă a leşinat

 

Organizatorul competiţiei a oferit diplome şi premii în bani câştigătorilor, dar a omis să dea şi un premiu special, pentru cel mai prost mesaj, unei eleve de liceu, care avea lipit pe tricou un slogan cu greşeli de ortografie.

În timpul concursului nu au lipsit incidentele. O elevă de la Şcoala nr. 29 a leşinat şi a fost transportată de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale. Cadrele didactice susţin că Ana Maria Enaru suferă de anemie, dar a ascuns acest lucru profesorilor şi a insistat să participe la concurs.

 

Publicitate electorală

 

Pentru că tot centrul oraşului a fost blocat timp de mai multe ore, şoferii craioveni au trecut prin clipe grele. La semafoarele din intersecţii s-au format cozi interminabile de maşini. Conducătorii auto încercau în zadar să se strecoare prin aglomeraţie şi se consolau aruncându-şi înjurături unii altora şi învinovăţindu-i pe edili pentru nebunia de pe străzi. Nici prezenţa poliţiştilor în intersecţii nu a avut darul să calmeze spiritele sau să fluidizeze traficul. Profitând de mulţimea de copii, profesori şi craioveni veniţi să asiste la manifestări, unii candidaţi la postul de primar s-au grăbit să-şi facă puţină publicitate electorală, purtând ostentativ însemnele partidului pe care îl reprezintă.

 

Artiştii de la CN „Nicolae Titulescu“

 

Ziua Europei a fost sărbătorită şi la Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu“. Elevii din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a au prezentat în sala de lectură a şcolii un program de activităţi cultural-artistice: eseuri şi versuri create de elevi în română şi franceză, precum şi un concurs interactiv pe teme de civilizaţie europeană.

Elevii au fost actori în scenete ca „Europa la liceu“, „Lecţia“ de Eugen Ionescu şi „Ce bine e să fii Constant“ de Oscar Wilde. Partea inedită a fost că ei şi-au jucat convingător rolurile în română, franceză şi engleză. „Aceste activităţi relevă o dată în plus că activităţile extraşcolare sunt agreate de elevi, căci valorifică în mod practic potenţialul creator, apetenţele şi competenţele lor“, a declarat Ileana Oreviceanu, profesor coordonator.

 

27 de torturi pentru 27 de ţări

 

Consiliului Judeţean Dolj a organizat la Muzeul de Artă din Bănie o festivitate prin care a marcat Ziua Europei cu torturi, baloane cu heliu şi şepcuţe cu însemnele UE. Fiecare dintre statele membre a fost reprezentat printr-un drapel, o hartă, dar şi o imagine reprezentativă, spre exemplu, fotografia Colosseumului pentru Italia sau a Turnului Eiffel în cazul Franţei. Corul Liceului de Artă „Marin Sorescu“ a intonat „Oda bucuriei“, imnul UE, iar craiovenii prezenţi la manifestaţie au fost trataţi cu 27 de torturi, fiecare cu steagul unuia dintre statele unioniste. Acest eveniment gen „Porţi Deschise“ a fost organizat de Direcţia de Afaceri Europene şi Dezvoltare Regională din cadrul CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII