24.5 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCurtea Constituţională, pavăza infractorilor

Curtea Constituţională, pavăza infractorilor

Preşedintele Traian Băsescu a criticat ieri Curtea Constituţională pentru poziţia sa de „pavăză de nădejde pentru infractorii parlamentari“.

 

Preşedintele României a dat ieri un interviu pentru postul naţional de radio, în care s-a referit la un subiect actual, acela al miniştrilor-parlamentari apăraţi de Camerele din care fac parte. Traian Băsescu a criticat decizia Curţii Constituţionale prin care se hotărăşte că este nevoie de avizul Camerei din care fac parte pentru începerea urmăririi penale, deşi există avizul şefului statului.

El a explicat că Legea fundamentală vorbeşte de un aviz al parlamentului doar în cazul percheziţionării şi arestării parlamentarilor, Curtea Constituţională inventând o „imunitate artificială“ pentru parlamentari. „În rest, nu e nevoie de nici un aviz al Camerelor“, a arătat el, vorbind de începerea urmăririi penale. „Din păcate, Curtea Constituţională a rămas o pavăză de nădejde pentru infractorii politicieni, pentru infractorii parlamentari“ a fost concluzia preşedintelui. El s-a corectat ulterior, înlocuind termenul „infractori“ cu „suspectaţi de a fi infractori“.

Şeful statului a acuzat însă şi Parchetele pentru că „au intrat în acest joc“. El a criticat faptul că decizia Curţii Constituţionale nu se va aplica doar în viitor, ci şi cazurilor pentru care există deja avizul său. Parchetul trebuia să trimită dosarele miniştrilor-parlamentari în instanţă, a subliniat Băsescu, arătând că Legea fundamentală nu cenzurează dreptul său de a da aviz.

Parlamentarii, mai presus de lege

 

Şeful statului a reluat criticile la adresa politicienilor care, a spus el, „împiedică procesul de a fi în faţa procurorilor“. El s-a referit în special la Adrian Năstase, „un caz special de vorbăreţ“, pe care l-a acuzat că „vrea să mai facă o mare carieră politică în România“, dar a aplicat „toate tertipurile“ pentru a se feri de justiţie.

Preşedintele a acuzat şi parlamentul că tergiversează dosarele miniştrilor-parlamentari, apărându-i de justiţie „fără nici o ruşine faţă de cetăţeni“. El a invocat faptul că pentru avizarea începerii urmăririi penale ar fi nevoie de două treimi din numărul deputaţilor sau al senatorilor, în vreme ce pentru suspendarea sa a fost nevoie de majoritatea calificată a parlamentarilor.

„Responsabilităţile Curţii Constituţionale, ale instanţelor sunt majore, parte a procesului de tergiversare“, a conchis Băsescu, arătând că parlamentarii au ajuns mai presus de lege, deşi unele dosare au început în 2005.

 

„Lovitură de stat cu aspect diplomatic“

 

Preşedintele Traian Băsescu a reluat ieri, la postul naţional de radio, tema modificării Constituţiei. Şeful statului a menţionat că a discutat subiectul acesta cu consilierii săi şi a anunţat că intenţionează să solicite un punct de vedere şi unei echipe de specialişti independenţi. Tema ar urma să intre în dezbatere publică „poate la sfârşitul acestui an“.

De fapt, preşedintele s-a pronunţat în favoarea modificării Legii fundamentale încă din vara lui 2005, când a pledat pentru un parlament unicameral. În acest context, Băsescu a acuzat ieri PSD şi PNL că refuză modernizarea României prin modificarea Constituţiei. Şeful statului a ţinut să amintească de „negocierea ticăloasă“ purtată între Iliescu şi Tăriceanu privind suspendarea preşedintelui şi l-a caracterizat pe Ion Iliescu ca un „specialist în lovituri de stat“, definind totodată suspendarea sa din 2007 drept „o lovitură de stat cu aspect democratic“. Preşedintele şi-a reiterat acuzaţiile adresate premierului şi liderului PSD, Mircea Geoană, pe care i-a definit din nou drept „partea ticăloşită a sistemului politic“. „Oamenii fostului regim sunt cei care fac jocurile“, a adăugat el, reamintind că toţi cei care au votat suspendarea sa nu sunt sancţionaţi de versiunea actuală a Constituţiei, ci „zâmbesc acum la televizor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII