Știri de ultima orăLocalSinistraţii protestează

Sinistraţii protestează

Aproximativ 30 de locuitori ai comunei Mateeşti – Vâlcea, ale căror case au fost distruse de alunecarea de teren de la halda de steril Panga Nord, în februarie şi martie 2008, au protestat ieri, în faţa primăriei din localitate, solicitând ajutoare pentru reconstruirea locuinţelor.

 

Familiilor sinistrate li s-au alăturat şi localnicii din zonă, ale căror terenuri agricole au fost acoperite de steril şi care au cerut despăgubiri. „Oamenii cer să fie despăgubiţi şi solicită ajutoare de la primărie. Cele opt familii care au rămas fără case în februarie şi martie sunt nemulţumite de ajutoarele primite şi vor bani ca să îşi refacă locuinţele. Oamenii vor să le dau şi teren pe care să îşi ridice casele, dar nu am de unde, şi un ajutor financiar cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Alte câteva familii cer despăgubiri pentru că alunecarea haldei le-a afectat terenurile agricole şi nu le mai pot cultiva, iar localnicii care au casele situate la 50 de metri distanţă de haldă vor să li se spună ce se va întâmpla cu ei în cazul în care va pleca din nou sterilul. Cert e că nu am de unde să le dau eu aceste ajutoare şi despăgubiri“, a precizat Nicolae Stănişor, primarul comunei Mateeşti.

Protestul oamenilor a fost trimis de edil la Prefectura Vâlcea. „Oamenii sunt liberi să protesteze şi să ceară ce vor. Problema e că, din cele opt familii, şase au primit câte 20.000 de lei de la guvern, iar cea de a şaptea, 25.000 de lei. Au mai primit câte 6.000 de lei de la Consiliul Judeţean (CJ) Vâlcea şi câte 2.500 de lei din partea Primăriei Mateeşti. Cea de-a opta familie a primit ajutor doar de la CJ şi primărie şi i-am făcut documentaţia, pe care am trimis-o la Bucureşti pentru a primi bani şi de la guvern“, a declarat Radu Renga, prefectul judeţului Vâlcea.

Acesta a precizat că toate cele opt familii sinistrate au fost despăgubite în 1990 şi de Exploatarea Minieră Berbeşti, când fiecăreia i s-au dat bani pentru construirea unei noi case, pentru a pleca din zona haldei. Primarul din Mateeşti şi sinistraţii sunt aşteptaţi astăzi la prefectură pentru a-i prezenta reprezentantului guvernului nemulţumirile pe care le au. În prezent, şase dintre familiile sinistrate locuiesc la rude, iar cea de a şaptea a fost adăpostită într-o grădiniţă din zonă, pentru că nu a avut unde să se ducă. A opta familie s-a mutat în altă locuinţă pe care o deţine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU