21.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljUn război de trei lei...

Un război de trei lei…

Acesta este preţul unei luni pe front. Bărbaţii care au luptat în cel de-al doilea război mondial primesc, pentru fiecare lună care depăşeşte primul an de conflict, câte trei lei.

 

„Odată, eram în Munţii Tatra, în Cehoslovacia. Era aşa de frig, încât în nopţile de iarnă îmi scoteam picioarele din bocanci şi le ţineam în căciulă. Mergeam prin zăpada care ajungea – se apleacă şi îşi taie genunchii cu palma – până aici. Şi erau oameni care veniseră până acolo în opinci. Un întreg batalion“, povesteşte Emil Malciu, ştergându-se uşor cu o batistă. A împlinit recent, pe 8 martie, 90 de ani. „Am pornit spre 100“, spune zâmbind, parcă nevenindu-i a crede. „Nu stau în banii statului, dar vorbesc în numele veteranilor care mai sunt în viaţă. Noi nu putem ieşi în stradă să manifestăm, să protestăm, dar vrem să ştim cum pentru noi se găsesc doar trei sau cinci lei. Am văzut moartea cu ochii câţiva ani, au căzut obuze lângă noi, printre noi, unii au fost răniţi, alţii – mutilaţi, alţii – ucişi. Nemţii veneau pe schiuri, în halate albe şi trăgeau în Cehoslovacia. Am primit decoraţii, dar ele nu ţin nici de foame, nici de cald“, îşi spune oful fostul absolvent de limbă franceză şi istoria artei.

 

O soldă constantă

 

Decorat cu ordinul „Coroana României“ în grad de „Cavaler cu spade şi panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar“ şi, mai târziu, cu Medalia „Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial – 1941-1945“, pentru „serviciile militare aduse statului român“, Emil Mihai Malciu primeşte de la respectivul stat nici mai mult, nici mai puţin de 245 de lei, din care renta este de 214 lei. Pentru lunile în care a luptat pe front, pentru rănile, operaţiile şi săptămânile de spitalizare prin care a trecut, pentru groaza şi frica de obuzele care i-au sfâşiat camarazii şi care au căzut atât de aproape de el. Fostul administrator de la Eforia Spitalelor Civile, cel mai mare băiat dintre cei cinci copii ai familiei Malciu, a fost trimis pe front în aprilie ’44, pe când se afla încă la Şcoala Militară de Infanterie din Câmpulung Muscel.

Un pic aplecat de bătrâneţe, se uită cu ochi scăpărători la amintirile adunate undeva sub fruntea-i liniştită. A trăit în Bucureşti, până acum cinci ani, când a rămas fără soţie. În familia fratelui, unde stă acum, nu face altceva decât să citească, să joace rebus. „Nu trăiesc din rentă, mai am şi eu o pensie acolo, cât de mică, însă primesc, conform legii, 75% din solda de grad a unui sublocotenent, care, de câţiva ani, e neschimbată. Celor cărora li s-a acordat Crucea comemorativă li s-a dublat venitul, la noi a rămas la fel“.

 

De la 23 la 92 de lei

 

Sumele acordate de statul român veteranilor de război au fost şi mai mici. Conform noii legi care modifică actul normativ din 1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, sumele destinate acestora sunt aproape hilare: 148 de lei lunar – pentru mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate, 132 de lei – pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate, 112 lei – pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate, şi 92 de lei – pentru veteranii de război şi văduvele care nu s-au recăsătorit.

De asemenea, se acordă şi un spor lunar de câte… zece lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării. La acest spor se adaugă câte cinci lei pentru fiecare lună ce depăşeşte un an calendaristic. „Indemnizaţia a crescut acum, dar înainte era de 23 de lei. În ceea ce priveşte rentele, cel mai mult iau cei decoraţi cu Ordinul «Mihai Viteazul», aceasta putând ajunge şi la 1.200 de lei“, a declarat Ştefan Deca, secretarul Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU