29 C
Craiova
sâmbătă, 1 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSite-ul ISJ combate reclamaţiile

Site-ul ISJ combate reclamaţiile

Numărul de reclamaţii şi contestaţii de după fiecare concurs sau mişcare de personal din Dolj scade de la an la an. Dacă în trecut inspectorii şcolari aveau de rezolvat sute de dosare, acum au doar unul, două, cel mult zece. Motivul este foarte simplu: site-urile instituţiilor de învăţământ, unde dascălii doljeni găsesc informaţiile salvatoare.

Dascălii doljeni au renunţat la tradiţionalele reclamaţii şi contestaţii după concursuri sau sesiunile de mişcări de personal, mulţumită accesului la informaţiile de pe site-urile oficiale ale instituţiilor de învăţământ. Cu un simplu clic, ei pot găsi regulamentele, calendarul activităţilor, condiţiile de participare şi ce acte trebuie să conţină un dosar. Cadrele didactice nu mai sunt nevoite să bată la uşile inspectoratelor ca să afle toate acestea, nici nu mai pot acuza pe cineva că nu le-a fost transmisă corect informaţia sau că cineva ar fi avut vreun interes ascuns.

„Numărul de reclamaţii pentru mişcarea de personal a scăzut de când informaţiile legate de aceste activităţi sunt publicate pe site. De exemplu, pentru prelungirea de activitate am primit doar două contestaţii, care au fost respinse, în timp ce în anii trecuţi aveam peste o sută. Anul trecut, la pretransferări au fost doar şase contestaţii din 500 – 600 de dosare“, a spus prof. Gianina Chirigiu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

 

Sute de dascăli cu jumătăţi de normă

 

Informaţii despre completările de normă din acest an pot fi găsite pe acelaşi site al ISJ Dolj sau pe cel al Ministerului Educaţiei. Câteva sute de cadre didactice doljene care au rămas fără catedre complete va trebui să facă rost de numărul de ore necesar în aceste zile. Fie în şcolile unde sunt titulari, fie în şedinţă publică, dascălii trebuie să îşi reîntregească norma. Sute de profesori au rămas cu jumătăţi de normă în şcoli după ce în ultimii ani numărul elevilor a scăzut, iar planurile-cadru de învăţământ s-au modificat. „În acest an avem 516 cadre didactice care participă la mişcarea de personal pentru completarea normei didactice. Dintre acestea, 380 îşi vor completa norma în unităţile de învăţământ unde sunt titulare, iar restul vor veni joi (ieri-n.r.) în şedinţă publică. Toţi aceşti profesori au rămas cu jumătăţi de normă din cauza scăderii numărului de elevi şi a modificării planurilor-cadru de învăţământ. De exemplu, pentru anii terminali de liceu, s-a redus numărul de ore de chimie şi fizică“, a explicat Gianina Chirigiu.

 

Profesorii de la ţară – normă întreagă pe veci

 

Şedinţa publică pentru dascălii care îşi vor completa normele didactice cu ore în alte unităţi de învăţământ decât cele unde sunt titulari a avut loc ieri. „La ora 10.00 vin profesorii de matematică, informatică, ştiinţe, sport şi tehnologie, iar de la ora 12.00, cei de limbă şi comunicare, arte, om, societate.

La această şedinţă publică vor participa numai profesorii care îşi vor completa norma cu ore în alte unităţi“, a mai precizat Gianina Chirigiu. „Dascălii din mediul urban îşi vor completa norma pe durata unui an şcolar, în timp ce cadrele didactice din mediul rural vor beneficia de normă întreagă pe perioadă nedeterminată.

În luna aprilie va avea loc şi cea de-a doua parte a mişcării de personal, pretransferarea şi transferarea prin restrângere de activitate.

În perioada 8 – 18 aprilie, trebuie să îşi depună dosarele cadrele didactice care doresc să se transfere. Şi această sesiune se adresează tot dascălilor titulari care nu mai au norme didactice la ei în şcoală sau se mută pentru că vor să fie mai aproape de domiciliu“, a menţionat Chirigiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU