12.6 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalTineri răniţi în taxi

Tineri răniţi în taxi

Trei persoane au fost rănite ieri, printre care şi o tânără însărcinată, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc pe strada Caracal din Craiova.

O Skoda Octavia şi un Cielo care rula pe taxi s-au şifonat rău după ce şoferul primei maşini a încercat să schimbe direcţia de mers. Marius Ionescu, de 37 de ani, conducea autoturismul Skoda dinspre Spitalul Militar în direcţia Cârcea pe banda întâi. În dreptul unităţii militare de pe strada Caracal, a încercat să vireze brusc stânga pentru a schimba direcţia de mers, dar a fost lovit lateral stânga de taxiul condus de Ovidiu Butuşină. În urma impactului, partea faţă a autoturismului Cielo a fost distrusă. „Mergeam cu aproximativ 40 de kilometri la oră, când la un moment dat m-am trezit cu Skoda în faţa mea. Nici măcar nu a semnalizat. Am frânat şi am ţinut strâns de volan. De aceea nici nu am fost lovit ţinând cont de cum arată maşina“, a declarat şoferul taxiului,

Ovidiu Butuşină. Acesta a precizat că imediat după accident mai mulţi militari din unitatea de peste drum, prieteni cu şoferul Skodei, au încercat să facă presiuni asupra lui pentru a muta maşinile de la locul accidentului. Marius Ionescu a plecat de urgenţă la spital, deoarece avea faţa plină de sânge. Potrivit medicilor, acesta a suferit o plagă la frunte şi un traumatism de coloană lombară.

Tânără însărcinată, accidentată

Grav accidentată a fost însă o tânără de 23 de ani, însărcinată în luna a treia, care se afla în taxi împreună cu soţul ei. Adina Vladu a fost transportată la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au descoperit că aceasta şi soţul ei au suferit un traumatism de coloană cervicală. „Soţia mea va rămâne sub supraveghere medicală. Doctorii nu îi pot face radiografie, deoarece ar iradia copilul“, a declarat soţul acesteia, Răzvan Vladu. Autorul accidentului şi-a recunoscut vina şi riscă dosar penal dacă tânăra însărcinată va sta în spital pentru îngrijiri mai mult de zece zile. Poliţiştii nu îi vor ridica permisul lui Marius Ionescu. Acest lucru s-ar fi întâmplat doar dacă şoferul vinovat ar fi făcut aceeaşi manevră, dar s-ar fi deplasat din sens opus.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

36 COMENTARII