10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalThe Beatles, difuzat în spaţiu

The Beatles, difuzat în spaţiu

Piesa „Across the Universe“ a celebrei trupe britanice The Beatles va deveni prima melodie ce va fi difuzată în spaţiu printr-o reţea de antene, săptămâna viitoare, a anunţat agenţia spaţială americană NASA, potrivit BBC News.

Cântecul va fi transmis prin Deep Space Network – o reţea de antene – la a 40-a aniversare a înregistrării acestuia. Ţinta va fi Steaua Nordului, Polaris, aflată la 431 de ani lumină de Pământ.

Într-un mesaj către NASA, fostul membru Beatles Sir Paul McCartney a spus că proiectul este un eveniment „uimitor“.

„Bravo, Nasa“, a adăugat el. „Transmite-le dragostea mea extratereştrilor. Toate cele bune, Paul.“

În acelaşi timp, văduva lui John Lennon, Yoko Ono, a spus că vede în experimentul NASA „începul unei noi ere în care vom comunica cu miliarde de planete din univers“. Fanii au fost rugaţi să participe la eveniment. Ei trebuie să asculte piesa luni, la miezul nopţii GMT (02.00, ora României), în acelaşi moment cu transmisia spaţială. Evenimentul va marca şi 50 de ani de la înfiinţarea NASA.

 

The Beatles, cea mai bună formaţie rock a secolului XX

 

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritm), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie). Conform unui sondaj realizat de postul de televiziune american MSNBC, The Beatles , a fost „cea mai bună formaţie rock din istoria muzicii“.

Cei patru britanici au întruchipat, la acea vreme, vârful artistic cultural, comercial şi spiritual al tumultoşilor ani ’60, când muzica a avut puterea să schimbe lumea.

John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr si George Harrison s-au lansat în Marea Britanie, în octombrie 1962, cu single-ul „Love Me Do/P.S. I Love You“, continuând cu piese precum „Please Please Me“, „From Me to You“, „She Loves You“, „I Want to Hold Your Hand“, „Can’t Buy Me Love“. Ei au avut ca ţintă generaţiile de tineri născuţi după al doilea război mondial, în Anglia, SUA etc.

În timp ce iniţial au devenit faimoşi pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au obţinut o combinaţie de laude atât din partea criticilor, cât şi din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX.

În cele din urmă, ei şi-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au păşit graniţa spre cinematografie, şi în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic.

Fără dubiu, „The Beatles“ este cel mai faimos şi de succes grup în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU