5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSecuriştii au învins

Securiştii au învins

Curtea Constituţională susţine că legea de organizare a CNSAS contravine Constituţiei pentru că instituţia ar fi atât anchetator, cât şi judecător. Magistraţii Curţii au decis însă, în anii trecuţi, în cazul altor şapte sesizări, că legea CNSAS e constituţională.

 

Decizia Curţii Constituţionale privind declararea ca neconstituţională a Legii de organizare a CNSAS, respectiv a unor articole din OUG nr. 16/2006, a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. În motivarea deciziei, Curtea a stabilit că natura jurisdicţiei Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii ar fi fost una extraordinară, interzisă prin Constituţie, reţinând printre altele dubla calitate a Colegiului CNSAS, de organ de anchetă, dar şi de judecător. Curtea Constituţională susţine că natura juridică a activităţii desfăşurate de CNSAS nu se încadrează în nici una dintre jurisdicţiile prevăzute şi admise de Constituţia României, se arată în motivarea deciziei de joi, prin care CCR a declarat neconstituţională Legea CNSAS.

 

Lege neconstituţională doar pentru unii

 

Colegiul CNSAS a atenţionat încă de joi, prin intermediul unui comunicat, că judecătorii au decis asupra neconstituţionalităţii unor articole pentru care nu au fost sesizaţi şi că, în plus, Curtea îşi încalcă propriile decizii anterioare.

Mai precis, CNSAS susţine că judecătorii Curţii Constituţionale au analizat obiecţiile de neconstituţionalitate ale avocatului lui Voiculescu, care fuseseră însă respinse de Curtea de Apel Bucureşti. În plus, Colegiul susţine că decizia de joi a Curţii, potrivit căreia întreaga lege a CNSAS e neconstituţională, contravine cu decizii anterioare ale Curţii, date tot pe excepţii de neconstituţionalitate. „Decizia contravine unei pronunţări anterioare a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 218/2007, prin care s-a constatat că «Legea nr. 187/1999 nu instituie vreo formă de răspundere juridică, ea nefăcând decât să stabilească tipurile de activităţi şi categoriile de persoane referitor la care opinia publică are dreptul de a obţine informaţii prin intermediul procedurii reglementate de lege». Pe cale de consecinţă, deciziile Colegiului CNSAS nu au caracterul de sentinţă şi nu impun sancţiuni juridice pentru persoanele la care se referă“, se mai arată în comunicatul citat. „Nu este lipsit de interes să reamintim faptul că articole din Legea nr. 187/1999 au mai fost atacate în faţa Curţii Constituţionale de încă şapte ori, de fiecare dată excepţiile fiind respinse“, aminteşte CNSAS.

 

Alianţa foştilor turnători

 

Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, susţine că decizia Curţii Constituţionale este rezultatul „solidarităţii ticăloşilor din România“ ce vizează stârpirea CNSAS. „Este clar o solidaritate între foşti turnători, foşti securişti, foşti activişti de partid care s-au reunit în corul Madrigal şi au ajuns la concluzia că această instituţie, apărută după ’89, trebuia stârpită de mică“, a comentat Dinescu.

El consideră că dosarul lui Voiculescu este doar un pretext pentru o parte din „vechii politicieni“ ca să desfiinţeze CNSAS. „Eu cred că acest Voiculescu este de fapt un pretext, pentru că, la alegerile trecute, în dulapurile CNSAS-ului existau doar şapte mii de dosare. Acum există două milioane, dar cele mai multe dintre ele încă n-au fost frunzărite. Urmează alegeri, iar vechii politicieni, unii dintre ei, se sperie de ce avem acolo. Au găsit un moment potrivit cu domnul Voiculescu“, a concluzionat membrul CNSAS.

 

Protecţie pentru magistraţii cu trecut comunist

 

Constantin Ticu Dumitrescu, membru al Colegiului CNSAS, a declarat ieri că decizia Curţii Constituţionale a fost luată pentru a proteja procurorii şi judecătorii care au colaborat cu Securitatea. „E foarte clar. Noi nu mai suntem în situaţia în care eram la alegerile celelalte. Suntem acum în posesia a două milioane de dosare. În aceste dosare, pot să bag mâna în foc că nu se poate să nu găsim, aşa cum am găsit până acum, zeci şi zeci de procurori, de judecători“, a comentat autorul legii privind funcţionarea şi organizarea CNSAS, adăugând că, dacă aceştia ar fi deconspiraţi, potrivit legilor în vigoare, nu ar mai avea dreptul să profeseze.

El s-a arătat foarte indignat de decizia Curţii Constituţionale a României, întrucât ea este în contradicţie cu hotărâri anterioare. „Au fost şapte-opt cazuri în care ofiţeri de securitate au cerut ceea ce a cerut Andon (Sergiu Andon, avocatul lui Dan Voiculescu – n.r.). Ei, cum dracu’ să explici că în cazul Voiculescu se schimbă lucrurile şi, auzi dumneata, declari neconstituţională o instituţie care lucrează în această ţară şi e cunoscută peste tot“, a mai spus Ticu.

Întrebat dacă politicul a jucat vreun rol în decizia CCR, Ticu Dumitrescu a declarat că acest lucru este posibil dacă „e vorba să analizăm lipsa de cadre a fiecărui partid“. „Ei va trebui să apeleze tot la vechea rezervă de cadre, care înseamnă ce? Nişte oameni, cu anumite vârste, mulţi dintre ei fiind băgaţi cu mâinile până la coate în trecutul securisto-comunist. În felul acesta, radem CNSAS şi nu va mai fi nici un pericol“, a încheiat Ticu Dumitrescu.

 

„O ruşine care ne întoarce în totalitarism“

 

Liderii societăţii civile critică ferm decizia Curţii Constituţionale şi cer demisia membrilor săi.

Vicepreşedintele Alianţei Civice, Sorin Ilieşiu, a spus pentru NewsIn că decizia Curţii „este o ruşine“ care „ne întoarce în totalitarism“. „CNSAS de-abia îşi începuse misiunea de a face lumină în istoria românească. Decizia Curţii Constituţionale este un abuz nedemn, iar poporul român trebuie să le ceară membrilor Curţii Constituţionale demisia pentru această decizie“, susţine Ilieşiu. Acesta consideră că decizia a fost luată „special pentru a se evita Legea lustraţiei“. „Curtea Constituţională este formată din magistraţi care au fost numiţi de Ion Iliescu. Legea lustraţiei ar fi vizat scoaterea lui Iliescu în afara vieţii politice, deci decizia aceasta este oarecum logică“, a afirmat Ilieşiu.

Şi disidenta Doina Cornea
s-a declarat îngrijorată de decizia Curţii Constituţionale şi a spus că îi pare foarte rău de situaţia creată, deoarece a ţinut mult la această instituţie, CNSAS. „Mai am speranţa că se va găsi o cale ca instituţia să funcţioneze în condiţii bune şi în scopul pe care şi l-a propus. Sper că parlamentarii minoritari liberali vor reuşi să impună ceva acceptabil“, a adăugat Doina Cornea.

 

O nouă lege

Consilierul personal pe probleme de securitate naţională al premierului, Marius Oprea, a anunţat ieri că Departamentul de securitate naţională lucrează deja la elaborarea unei noi legi sau ordonanţe de urgenţă care să asigure continuitatea instituţională a CNSAS şi a deconspirării fostei Securităţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

29 COMENTARII