5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLuptă pentru un loc în clasa I

Luptă pentru un loc în clasa I

În şcolile de la periferia oraşelor şi în satele sărace din Olt învăţătorii se tem să nu-şi piardă posturile.

OLT. Deşi termenul transmis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru înscrierea elevilor în clasa I este 1 mai 2008, părinţii aleargă încă de anul trecut pentru un loc la o şcoală de renume şi un învăţător cu referinţe bune. În Olt, se fac înscrieri încă din decembrie anul trecut, a declarat inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, învăţătoarea Ioana Martinescu. Din acest motiv, în vară se adună solicitări peste capacitate la unităţile de învăţământ din centrul oraşelor, iar situaţia se repetă de multe ori şi la comune. În acest timp, la periferie şi în satele uitate de lume se pune în pericol existenţa posturilor pentru învăţători, şcolile fiind puţin solicitate.

Pentru că directorii nu pun piciorul în prag, iar metodologia nu prevede sancţiuni, se ajunge lejer, în multe unităţi, la efective de 30 de elevi la clasă (când numărul de elevi la clasele I-IV trebuie să fie 25) şi, rar, chiar peste. O posibilă explicaţie este faptul că majoritatea şcolilor I-IV funcţionează în cadrul celor generale, în timp ce la clasele V-VIII efectivul este de până la 30 de elevi (28+2), iar directorii nu riscă să rămână cu clasa „descoperită“.

La periferia oraşelor, în ultimii ani, s-a întâmplat, în schimb, alt fenomen. Părinţii care şi-au pierdut locul de muncă sau n-au mai putut acoperi cheltuielile s-au întors în localităţile de baştină, în mediul rural, iar numărul de elevi în şcolile din respectivele cartiere a scăzut drastic. Este cazul Şcolii cu clasele I-VIII „Constantin Brâncoveanu“ sau al Şcolii „George Poboran“ din Slatina, unde, de la nouă, zece clase paralele, s-a ajuns la patru, cinci. Învăţătorii de aici s-au tot confruntat cu restrângeri de catedră, în câteva cazuri au ajuns chiar să predea în mediul rural, deşi erau dascăli apreciaţi, cu rezultate deosebite.

 

Copii mai puţini în anul şcolar 2008-2009

 

Conform datelor culese din grădiniţe şi creşe, copiii care vor merge în anul şcolar viitor în clasa I sunt mai puţini decât cei de anul acesta. Ceea ce înseamnă o alarmă pentru învăţători şi reglementarea efectivelor la clasă, pentru a se putea salva posturi. Pe de altă parte, părinţii vor şi ei să ştie care este situaţia completării locurilor la clasă, pentru a găsi soluţii pentru copiii lor. „Ne vin copii şi în vară, înainte de începerea anului şcolar, dar sunt şi părinţi care şi-au înscris micuţii încă din decembrie. Noi am primit şi o notă de la minister, prin care se aduc precizări cu privire la înscrieri şi pe care am trimis-o în şcoli“, a declarat inspectoarea Ioana Martinescu.

În notă se precizează şi modalitatea în care se fac înscrierile. Se înscriu cu prioritate copiii care locuiesc în apropierea şcolii şi, în limita locurilor rămase libere, se aprobă celelalte solicitări. Pentru asigurarea transparenţei, fiecare unitate şcolară va afişa numărul de clase disponibil, în conformitate cu planul de şcolarizare, iar săptămânal, situaţia înscrierilor. Unităţile care nu au structurată o circumscripţie şcolară vor face publice criteriile proprii de înscriere şi vor răspunde în scris tuturor solicitărilor de înscriere.

Dacă aşa stau lucrurile în prezent, odată cu promovarea noilor legi, aflate în dezbatere, va creşte numărul de posturi de învăţător, prin preluarea clasei 0 (în prezent, grupa pregătitoare), dar încă nu se ştie cum se va rezolva problema spaţiilor, pentru că majoritatea şcolilor exploatează toate sălile de clasă, foarte des funcţionându-se chiar în schimburi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS