5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSimpozion la Târgu Jiu

Simpozion la Târgu Jiu

GORJ. Reprezentanţii sistemului sanitar din judeţul Gorj au organizat ieri un simpozion a cărui temă a fost lupta împotriva virusului HIV. Pe 1 decembrie este sărbătorită Ziua Mondială Anti-SIDA, iar în lumea întreagă sunt organizate manifestări care au ca scop sensibilizarea opiniei publice în privinţa problemelor complexe generate de infecţia cu HIV-SIDA. „La noi, de 1 decembrie nu puteam sărbători Ziua Mondială Anti-SIDA, aşa că la începutul acestei săptămâni am organizat mai multe manifestări. Am avut un cort în centrul municipiului Târgu Jiu, am împărţit pliante. Acum, la acest simpozion, am invitat reprezentanţi ai sistemului sanitar, de la Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Gorj, de la prefectură, primărie. De asemenea, a venit reprezentanta Asociaţiei Europrotector din Craiova, cu care colaborăm de câţiva ani“, a spus Marius Boeriu, medic în cadrul ASP Gorj. Scopul simpozionului a fost acela de a conştientiza participanţii despre gravitatea acestei boli, pentru care nu există tratament şi nici vaccin pentru a o preveni. Din păcate, majoritatea oamenilor, deşi au destule cunoştinţe despre infecţia cu HIV, nu reuşesc să aibă o atitudine nediscriminatorie faţă de cei infectaţi. Discriminarea îi afectează profund pe cei infectaţi, uneori îi împiedică să apeleze la ajutor medical şi social. Tema generală a Zilei Mondiale Anti-SIDA din acest an are sloganul „Stop SIDA! Preia tu iniţiativa!“. Formaţia Strunga de la Palatul Copiilor din Târgu Jiu a susţinut primul concert de colinde din acest an, încântându-i pe cei prezenţi la simpozion.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS