28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPârtiile din Valea Jiului au câştigat în faţa paradei militare de la Alba-Iulia

Pârtiile din Valea Jiului au câştigat în faţa paradei militare de la Alba-Iulia


Mii de turişti au petrecut sfârşitul de săptămână la munte, în Straja şi Parâng. Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, cabanierii nu au pregătit nimic special, dar au arborat drapele din loc în loc.

Pârtiile din Straja au fost ţinta principală a turiştilor, care au urcat la munte încă de vineri după-amiază, pentru că aici zăpada depăşeşte o jumătate de metru şi pârtiile sunt amenajate. Au fost turişti din Cluj, Timişoara, Arad, Dolj sau Gorj. „Am venit tocmai de la Cluj, nu am mai fost în Straja până acum. Au fost anul trecut nişte prieteni de-ai mei şi m-au convins să vin şi eu. În fiecare an mergeam la Alba-Iulia, e frumos şi acolo, dar trebuie să mai schimbăm locaţiile. Nu regret că am ales Straja. Este o staţiune montană în plină ascensiune“, a declarat un turist. „Până acum, mergeam la parada militară, la Alba-Iulia, anul acesta am venit aici, să petrec la înălţime. Am fost la schit şi am aprins o lumânare în amintirea eroilor“, a spus un turist din Alba-Iulia. Pe lângă schiori, pe pârtie au ajuns şi cei cu snowboarduri, aceasta fiind o nouă formă de distracţie montană, ca şi ATV-urile şi snow-mobile. Tot mai mulţi turişti, dornici de senzaţii tari, caută o plimbare pe culmile munţilor cu acest mijloc de transport.

Nici pârtiile din Parâng nu au dus lipsă de turişti. Staţiunea a fost ocupată în proporţie de peste 80 la sută.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS