5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUrmărire ca în filme în Lungeşti

Urmărire ca în filme în Lungeşti

VÂLCEA. Patru bărbaţi sunt cercetaţi după ce luni noapte au încercat să scape de un control al poliţiei pe raza comunei vâlcene Lungeşti. Incidentul a avut loc în jurul orei 3.00, în momentul în care lucrătorii posturilor de poliţie din Lungeşti şi Ştefăneşti, aflându-se în serviciul de patrulare intercomunală, au urmărit un Opel Vectra, înmatriculat în Franţa, care a refuzat să oprească, evitând controlul şi întorcându-se spre comuna Ştefăneşti.

„Poliţiştii au stabilit că maşina era condusă de Ion A., din Piatra-Olt. În autoturism se aflau Cristian T., de 29 de ani, Traian C., de 27 de ani, Cristinel M., de 25 de ani, şi Ion S., de 31 de ani, toţi din Piatra-Olt“, a precizat comisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

În urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit în portbagaj două pompe pentru stropit via, un aparat de sudură, un acumulator auto, mai multe cabluri electrice din cupru, în lungime de circa 200 de metri, şi câteva capete de hidrant din aluminiu. Din cercetările efectuate a rezultat că aceştia sunt posibilii autori a şase furturi comise în noaptea de 11 spre 12 noiembrie în mai multe gospodării din comuna Ştefăneşti. Ancheta continuă cu autorii în stare de libertate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS