Strămutaţii din localităţile afectate de lucrările miniere trăiesc o adevărată dramă. Aceştia nu se pot adapta la viaţa din localităţile în care au fost nevoiţi să se refugieze. Cei mai afectaţi sunt bătrânii.
Strămutaţi din diferite zone ale judeţului au fost aduşi să trăiască în localităţile Corneştii Noi şi Cartier Nou, din zona Drăgoeni, de la marginea municipiului Târgu Jiu, construite special pentru ei.
La marginea comunei Băleşti a luat fiinţă un sat nou, construit din temelii de unităţile de exploatare a cărbunelui, unde au fost duşi strămutaţii din zonele afectate de minerit. În Corneştii Noi au ajuns să trăiască familii din diferite localităţi. Majoritatea localnicilor nu au reuşit să se adapteze, bătrânii fiind cei mai afectaţi. Mulţi dintre ei chiar au murit la puţin timp după ce s-au mutat în noul sat…
Strămutaţii se simt străini aici şi regretă ceea ce au avut în locurile de baştină: terenuri mănoase, gospodărie, animale… Nimic din toate acestea nu mai există. Totul a fost acoperit de haldele de steril rezultate în urma excavaţiilor miniere.
Ioana Dodenci are 66 de ani şi este de loc din satul Bohorelu, comuna Negomir. De trei ani trăieşte în Corneştii Noi, alături de doi dintre băieţii ei şi de alte câteva sute de sinistraţi din diverse zone ale Gorjului. A acceptat să vină aici mai mult pentru copiii ei, pentru ca aceştia să aibă un viitor. Gândul îi este tot la gospodăria din Bohorelu şi la locurile lăsate în urmă, toate aflate acum sub halda de steril. „Nu pot să mă obişnuiesc cu acest loc. La Bohorelu aveam tot ce ne trebuia. Mereu mă gândesc acolo. Noaptea, când dorm, mă visez tot în locurile şi la casa de la Bohorelu. Mulţi dintre bătrânii care au venit în acest sat au murit de inimă rea, pentru că nu au putut să se acomodeze“, a spus Ioana Dodenci.
O strămutată şi-a luat cu ea vaca
Unii dintre cei veniţi la Corneştii Noi au încercat să-şi refacă gospodăria pe care au pierdut-o. Mulţi dintre ei nu au putut să renunţe la tot şi şi-au luat cu ei unele animale. Cornelia Dodenci şi-a luat vaca, pe care acum încearcă să o crească aşa cum poate, pentru că nu are la dispoziţie decât terenul din jurul casei, iar pământul este plin cu pietre. Nu poate să se adapteze cu noua zonă, cu zgomotul maşinilor şi cu lumea din jurul ei. Îi este dor de liniştea din Bohorelu şi de libertatea pe care o avea acolo. „La Bohorelu, aveam multe vite, dar le-am vândut, pentru că nu le mai puteam ţine. Am luat o singură vacă, dar e greu să o cresc pentru că pământul este rău, numai piatră, şi nu creşte nimic. Nu mai am linişte, pentru că mereu trec maşini mari pe drum şi fac mult zgomot. Au murit mulţi bătrâni după ce au venit aici, din cauza supărărilor“.
Orăşeni cu deprinderi de ţărani
La intrarea în municipiul Târgu Jiu, în zona Drăgoieni, a apărut un nou cartier. Aici au fost aduşi să trăiască oamenii din zonele afectate de minerit, în special cei din comuna Câlnic.
Constantin Pupăzan are 76 de ani şi este din satul Arderea, comuna Câlnic. Cu toate că de un an locuieşte la oraş, nu a putut renunţa la tabieturile sale. Merge cu curcile pe un teren situat în spatele casei sale, pe care urmează să se construiască alte case. Încearcă să se acomodeze, dar simte că locul lui nu este aici. Ochii i se umezesc atunci când îşi aduce aminte de locurile unde a trăit: „Ce să facem? Asta e. Ne place sau nu ne place, nu mai avem ce să facem acum. Trebuie să ne obişnuim“.
Nicolae Burghie locuieşte încă în satul Găleşoaia, comuna Câlnic, deşi are casă construită în Cartierul Nou din Drăgoeni. Nu se poate muta aici pentru că, ori de câte ori plouă, curtea lui este plină cu apă. „Unde să plec? Aici, de fiecare dată când plouă, curtea se umple de apă, iar apoi se retrage greu. Am fost în audienţă de nenumărate ori şi am cerut să se remedieze această situaţie, dar fără nici un rezultat. Vreau să mă mut, dar nu pot“, a spus Nicolae Burghie.
Strămutaţii din Cartierul Nou nu au adresă
Doar cinci-şase case din cartierul strămutaţilor din Drăgoeni sunt locuite. Ceilalţi strămutaţi vor sosi în perioada următoare. Cei care locuiesc aici nu au adresă pentru că străzile nu au o denumire, iar casele nu au număr. Elena Gagiu a trăit în ultima parte a vieţii la ţară şi acum încearcă să se adapteze condiţiilor de la oraş. Este greu, dar a hotărât să facă acest pas în speranţa unui viitor mai bun pentru copiii ei. „Nu mai puteam rămâne la Găleşoaia pentru că satul e pustiu. Doar câteva case au mai rămas locuite, iar drumul este foarte prost din cauză că pe acesta circulă maşinile minei. Încercăm să ne obişnuim aici. Am venit pentru că m-am gândit că este mai bine pentru copii. Nu avem însă o adresă. Străzile nu au o denumire, iar casele nu au număr. Am fost nevoită să-mi trec pensia pe card, pentru că altfel se pierdea din cauză că poştaşul nu ştie să ajungă la noi“, a spus Elena Gagiu.
