O jimblă rumenită sau câţiva covrigi calzi de la brutăriile Craiovei fac deliciul unei zile la cumpărături prin prăvăliile de altă dată ale Craiovei.
O zi de toamnă destul de caldă. Afară câteva trăsuri tulbură liniştea. Brutarul din colţ de abia acum ridică obloanele de la geam, semn că primii covrigi sunt aproape gata. Prin geamul crăpat se simt deja primele mirosuri de jimblă caldă şi de covrigi. E zi de cumpărături azi, aşa că vom gusta cu siguranţă din preparatele iscusitului brutar al Craiovei, vom vizita şi prăvăliile lui Ilie Chintescu, dar şi pe cea a lui Ţenea şi Alexandrescu. Vom trece pragul tuturor prăvăliilor şi băcăniilor, însoţiţi fiind de cei doi scriitori de seamă ai Craiovei, Alexandru Firescu şi Constantin Gheorghiu şi ale lor amintiri adunate în „Craiova, mon amour“.
Pe stada meşteşugarilor
Îmbrăcăm degrabă hainele bune şi purcedem. Un prim popas, desigur la brutărie, căci mirosul acela dulce ne ademenise. „Ne încălzim privirile cu priveliştea din brutăriile lui Şăineanu sau a lui Petre Avram, Mandelbaum, Ilie Mac, Gogu Pantelici, Iuliu Schimdt (de pe Grădinari). Urmărim cum aluatul primeşte forme“. Covrigeii sosesc spre a ne bucura papilele gustative şi a linişti forfota din stomac. Vrăjiţi de acest peisaj ne revin în memorie câteva tablouri cu „veritabile citadele, ca nişte metereze inexpugnabile – ale lui Mendel“, dar şi imagini cu „Drugă“ şi „Traiul“, în care grâul Olteniei se transforma în făină şi pâini pufoase şi albe ca zările. Şi dacă foamea avea să fie potolită, ziua de cumpărături putea fi continuată. Un alt popas, prin atelierele croitorilor de altădată, acolo unde, însoţiţi de părinţi, copii se „înnoiau“ în preajma sărbărilor premierelor şcolare anuale. Nu-ţi puteai lua ochii „de pe mâinile acestor pricepuţi mânuitori, în neoprire, ai acului şi foarfecii. Păream hipnotizaţi pur şi simplu, de Filimon de pe Unirii (excela prin croitul simplu, elegant şi ieftin), de calfele şi meşterii de la „Marea Croitorie de postăvărie anglo-franceză“ şi câte altele. Erau croitorii care purtau nume interesante, „atracţioase“, cum le numeau tovarăşii noştri de călătorie prin lumea magazinelor de odinioară, „La Racky“, „Paris Chik“, „Galanton“. Mergem încet mai departe în căutarea unei pălării, căci la un costum nou tocmai cumpărat din prăvălie, trebuie neapărat asortat un astfel de accesoriu, pe care numai Ţenea şi Alexandrescu o puteau croi. Şi o căciulă ar fi potrivită căci sporeşte „ţinuta statuară a purtătoriului“. O luăm uşor spre „Pod“, căci aici erau „cei mai mulţi căciulari“, dar şi cei mai pricepuţi, Petre Schinteie („La mielul alb“), Marin Goga, Al. Şarpe, Petre Constantinescu, Ion Preduţ, C. Maladin („La doi miei“). Ne atrag atenţia atelierele „de mode“, căci de mare disponibilitate pentru petrecere aveau craiovenii şi ţinute moderne afişau. „La păpuşica“, „La cocheta“ mereu îngrămădeală mare. Erau „prăvălii şi centre de comezi pentru împodobirea mirilor, îmbinând tradiţia cu ultima linie a modei: „La stejarul de aur“, „Fulvia“ şi „Fulfica“, dar mai ales la „Mireasa“, unde servea, îndatoritor, Petre Mateiaş, sau la „Casa miresei“, a lui D. Nisipeanu, modelele fiind pe potriva reclamei „sufletul comerţului“: „Va fi nuntă ca-n poveste/Cum n-a mai fost şi nu mai este, Căci viitoarea mea aleasă/Îşi face rochie «La Mireas㻓.
Incursiuni prin magazine de toate felurile
Pe de altă parte, „încălţări de tot felul, cu scârţ sau fără, dar trainice şi arătoase erau, cu deosebire, apanajul unor meşteri – cizmari neîntrecuţi: Filips Schlesinger (care „vopseşte chiar şi în culori“), Johann Schuster – tatăl (medaliat cu aur la Expoziţia naţională din 1898), Victor Ivănescu (care lucra, aparte, pentru fotbaliştii de la Generala, Craiu Iovan, Rovine-Griviţa şi FC Craiova)“ şi cine ştie câţi alţii . Încălţăminte „de-a gata“ se găsea la discreţie, în magazinul lui Ilie Chintescu, („La Mihnea Vodă“), dar în primul rând, în somptuosul magazin „La Mociorniţa“. Un alt popas îl facem la Otakar Pasek, Moisi A. Mendell şi Feyngold, un magazin de bijuterii şi daruri ocazionale, începând de la bijuterii, verighete şi inele, ceasornice Longines, tacâmuri de masă în aur şi argint, aşa doar să ne clătim ochii. Cotim spre Lipsacani. „La Prusianul“ facem un popas să-l salutăm pe vestitul ceasornicar Baumann. Picioarele începuseră a da semne de oboseală, aşa că după un ultim popas la Cofetăria lui Niţă Radovici, situată pe uliţa care de la Biserica Sf. Arhangheli mergea în strada Episcopei, pentru o dulce prăjitură, pentru a nu ne amârî atât de rău că buzunarul este gol, ne retragem spre cămin.
