19.5 C
Craiova
duminică, 21 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalConsilier hăituit de PSD

Consilier hăituit de PSD

Cristian Creţu este somat de foştii săi colegi de partid să renunţe la mandatul de ales local, după care li s-au lungit ochii pesediştilor.

Pe marele ecran al şedinţelor Consiliului Local Municipal Craiova rulează din nou producţia comică „PSD contra Creţu“. Consilierii municipali ai PSD, mai puţin unul, de profesie avocat, au semnat un proiect de hotărâre privind încetarea mandatului de consilier al lui Cristian Creţu, pe motiv că acesta a fost exclus din PSD, partid pe listele căruia a acces în consiliul local municipal. La prima încercare, în decembrie 2006, intenţia pesediştilor a fost zădărnicită de fosta Alianţă PD-PNL, care nu a luat act de „încetarea de drept a mandatului“ deţinut de Cristian Creţu. Potrivit consilierului Alianţei, PD şi PNL nu aveau nici un interes să-l scoată pe Creţu din consiliul local şi să lase astfel loc altui pesedist. În ianuarie 2007, PSD l-a înştiinţat pe primarul Craiovei, Antonie Solomon, că este de datoria sa să ceară consiliului local să-l mazilească pe Creţu, invocând şi un text de lege tocmai suspendat. N-a ţinut nici atunci. Specialiştii în drept ai PSD vin acum cu încă o propunere de alungare a lui Creţu din CL. Dacă însă până aici temeiul intenţiilor PSD era discutabil, din aprilie 2007 nu mai poate fi vorba de încetare de drept a mandatului unui consilier plecat din partidul care l-a adus în consiliu, fiindcă nu există şi un termen de declarare a apartenenţei politice. Un consilier local pierde de drept mandatul o dată cu „pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales“ – art. 3 din Legea nr. 249 din iunie 2006, care modifică Legea privind statutul aleşilor locali. Aceste prevederi ar intra însă vigoare la data depunerii „declaraţiei privind apartenenţa politică“, potrivit art. II din Legea nr. 249. Numai că acest articol nu produce nici un efect juridic începând din 2 aprilie 2007, textul fiind considerat neconstituţional de Curtea Constituţională la 18 ianuarie 2007.

Potrivit Constituţiei, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, parlamentul sau guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei“ – art. 147. În cazul Legii nr. 249, parlamentul nu a adoptat nici o decizie de modificare a articolului neconstituţional. Consilierul democrat Teodor Radu a declarat vineri că motivaţiile PSD nu se susţin: „Îmi menţin afirmaţiile de la precedentele intervenţii: nu este constituţional ce vor ei (pesediştii – n.r.)“.

Creţu contraatacă

Consilierul pe care PSD vrea să-l vadă afară din Consiliul Local Craiova, pentru a-şi putea aduce un om docil, a declarat cu câteva zile în urmă că nu va rămâne impasibil la un eventual atac al fostului său partid. „Legea îmi dă dreptul să contest o eventuală decizie prin care aş pierde mandatul de consilier şi asta voi face. Însă nu doar atât. Toate, la timpul lor“, a spus Cristian Creţu. Menţionăm că el a fost exclus din PSD fiindcă nu a votat conform ordinului politic la un proiect de hotărâre care, în afară de faptul că era nelegal, mai afecta şi în mod direct unitatea în care Cristian Creţu este angajat cu contract de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS