19.6 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal50% dintre beneficiarii de ajutor social nu muncesc

50% dintre beneficiarii de ajutor social nu muncesc

OLT. În Slatina, aproape jumătate dintre beneficiarii de ajutor social în baza Legii venitului minim garantat aparţin categoriilor scutite de efectuarea muncii în folosul comunităţii pentru că au în îngrijire copii de până la şapte ani (familiile monoparentale), sunt persoane cu un grad de handicap sau persoane vârstnice, pentru care nu există această obligativitate. Destul de însemnat este şi numărul celor care refuză nemotivat să efectueze orele proporţional cu suma care rezultă din calcul, pedeapsa pentru aceştia fiind suspendarea plăţii. Dacă vor să muncească, plata se reia, după cum a declarat directorul Direcţiei de Protecţie şi Asistenţă Socială, din cadrul Primăriei Slatina, Mihaela Bîscoveanu.
Ceea ce nu au înţeles cei care refuză să presteze munca este că pentru respectiva perioadă se suspendă şi plata asigurărilor de sănătate, pentru asigurat şi coasigurat.
Direcţia de Protecţie şi Asistenţă Socială a luat hotărârea să schimbe şi modalitatea de plată a ajutoarelor, majoritatea beneficiarilor primind banii în cont bancar, pe care îi pot retrage prin card. 62.106 lei vor fi plătiţi asiguraţilor pe card şi alţi 6.013, în numerar, pentru luna iulie. Efortul bugetar a scăzut însă faţă de lunile de iarnă, când ajutoarele plătite cumulau peste un miliard de lei vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS