5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTăriceanu îl pârăşte pe Băsescu lui Frattini

Tăriceanu îl pârăşte pe Băsescu lui Frattini

Ameninţarea cu demisia din funcţia de preşedinte fluturată de Traian Băsescu a inflamat viaţa politică. Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri, în faţa comisarului european Franco Frattini, că Traian Băsescu este disperat să-şi păstreze scaunul. În replică, Băsescu i-a răspuns că este iresponsabil politic.

Aflat în vizită în Croaţia, primul-ministru l-a pârât ieri pe Traian Băsescu comisarului european pentru justiţie, Franco Frattini, spunând că preşedintele este responsabil pentru situaţia politică incertă din România, din disperarea de a nu-şi pierde scaunul. Tăriceanu s-a mai plâns comisarului european că preşedintele s-a implicat în conflicte şi lupte care au creat clivaje în societatea românească. „Este regretabil ceea ce se întâmplă pentru că este afectată percepţia asupra României“, a adăugat premierul. În privinţa noului guvern instalat la Bucureşti, Tăriceanu a încercat să-l liniştească pe Frattini, că toate acţiunile convenite cu UE, reforma în justiţie, lupta împotriva corupţiei, vor fi duse la bun sfârşit. Frattini a fost un admirator al fostului ministru Monica Macovei şi şi-a exprimat îngrijorarea că debarcarea acesteia va stopa lupta anticorupţie. În plus, Tăriceanu a precizat că tensiunile politice vor lua sfârşit după finalizarea cât mai rapidă a procedurilor de suspendare a preşedintelui.
Traian Băsescu i-a replicat premierului într-un comunicat de presă că Administraţia Prezidenţială constată cu o reală îngrijorare tendinţa evidentă a primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu de a exporta tensiunea politică internă, în a cărei generare a avut un important rol. „Administraţia Prezidenţială consideră că încercarea premierului de discreditare a preşedintelui României, în contextul unei întâlniri, la Zagreb, cu domnul Franco Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar pentru justiţie, securitate şi libertate, este o probă de iresponsabilitate politică. Administraţia Prezidenţială apreciază că acest gest iresponsabil este unic în istoria postdecembristă a României şi provoacă prejudicii nemeritate ţării“, se arată în comunicat.

Mario Oprea trăieşte o telenovelă

Liderii partidelor care îi poartă sâmbetele şefului statului par să nu ia în serios ameninţarea acestuia cu demisia, declarând că Traian Băsescu vrea doar să obţină capital electoral şi că demisia sa nu ar aduce nimic nou pe scena politică. Părerile de la centru s-au transmis şi în teritoriu. Preşedintele PNL Dolj, senatorul Ovidiu Mario Oprea, a declarat că ar fi o greşeală ca partidele să se piardă în discuţii despre intenţiile reale ale preşedintelui Băsescu.
„E o greşeală să iei ca atare cuvintele preşedintelui, dar la fel este şi dacă le răstălmăceşti. Eu cred că domnul preşedinte ar vrea să fie suspendat ca să se laude apoi în faţa electoratului că este singurul care luptă împotriva corupţiei. Oricum trăim o telenovelă“, a declarat Oprea. Preşedintele PSD Dolj, deputatul Ion Călin, al cărui partid a format neoficial noua coaliţie PNL-PSD, a declarat că preşedintele Băsescu încearcă să scape cu faţa curată de suspendarea din parlament. „Faţă de o suspendare ruşinoasă, e mai bună o demisie, dar dacă demisionează după decizia de suspendare nu mai este deloc un gest onorant“, a spus Călin.

Demisia lui Băsescu prinde partidele cu garda jos

O eventuală demisie a preşedintelui Băsescu ar găsi nepregătite partidele care nu s-au gândit până acum la candidaţi prezidenţiabili. Liberalii au recunoscut prin vocea vicepreşedintele PNL Crin Antonescu că nu sunt pregătiţi să susţină un candidat propriu, deoarece până acum nu şi-au pus această problemă. Acelaşi lucru l-a spus şi senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea, care a refuzat însă să spună dacă Tăriceanu este cel mai bun candidat al PNL pentru funcţia de preşedinte al ţării.
La rândul lor, pesediştii se contrazic în declaraţii. În timp ce preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a spus despre Mircea Geoană că este prea tânăr pentru a visa la fotoliul de la Cotroceni, Ion Călin crede că Geoană este cel mai bun. La rândul său, deputatul PSD, Alin Teodorescu, a declarat, potrivit NewsIn, că, „după sondaje“, partidul său nu are un prezidenţiabil cu şanse şi nici nu este pregătit să creeze unul, aşa cum a făcut Alianţa în 2004. Totuşi, a afirmat acesta, candidatul PSD „este găsit“, este membru al partidului, dar a refuzat să precizeze dacă acesta este preşedintele social-democrat Mircea Geoană.

Ce spun sondajele

Ultimele sondaje de opinie arată că Traian Băsescu se află pe primul loc în topul încrederii populaţiei. El este urmat de Gigi Becali, Theodor Stolojan şi Mircea Geoană. Traian Băsescu este, conform sondajelor de opinie, politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul românilor.
Conflictele de pe scena politică i-au adus, în decurs de o lună, o scădere de zece procente în sondaje. În februarie, Băsescu se bucura de încrederea a 51% din români, iar într-o lună, şeful statului a ajuns la 41%. Conform IMAS, în luna martie preşedintele era urmat, la foarte mică diferenţă, de Gigi Becali, cu două procente mai puţin, preşedintele liberal-democraţilor Theodor Stolojan, cu 26% şi Mircea Geoană, cu 24%, la egalitate cu fostul deputat Mona Muscă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS