5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMorţi din cauza vitezei

Morţi din cauza vitezei

Poliţiştii doljeni de la Rutieră cred că neadaptarea vitezei la condiţiile de drum este cauza producerii accidentului de lângă Robăneşti.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj a emis ieri un comunicat, după primele cercetări efectuate de poliţişti în cazul accidentului petrecut marţi seară, pe DN 65, în apropierea localităţii Robăneşti, în care şi-au pierdut viaţa patru persoane. Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au stabilit că „Daniel S., de 39 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Audi A8, din cauza neadaptării vitezei, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară Renault, condusă regulamentar din sens opus de Florin S., de 37 ani, din Scorniceşti – Olt“.

Poliţiştii de la Rutieră au specificat că acestea sunt doar ipoteze, cauza certă a producerii accidentului putând fi comunicată numai după încheierea cercetărilor.  „Aşteptăm rezultatele după ce i-au fost recoltate probe biologice şoferului autocamionului, necropsia victimelor, dar şi expertiza tehnică a autovehiculelor implicate. Numai după ce dosarul va fi înaintat Parchetului vom putea vorbi cu certitudine despre un vinovat“, a declarat inspectorul principal Emil Zuican, şeful Biroului Poliţiei Rutiere Dolj.

Au pierit în accident tatăl şi trei copii

Tot ieri s-a stabilit şi identitatea tuturor persoanelor decedate în accidentul de marţi. În urma impactului dintre cele două autovehicule, au decedat conducătorul autoturismului Audi, Daniel Serdaru, şi copiii săi, Narcisa S., de şase ani, Avram S., de nouă ani şi Irina S., de 13 ani. De asemenea, au suferit vătămări corporale alte două pasagere în autoturismul Audi, Elena Chiciu, de 33 de ani, şi Marchiza S., de 15 ani, din Craiova, dar şi Florin Stan, şoferul autocamionului, care au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Medicii craioveni au stabilit că toţi trei sunt în afara oricărui pericol, cel mai puţin având de suferit Stan.

Conform statisticilor poliţiştilor din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova, în judeţul Dolj, în ultima perioadă s-a înregistrat un număr mic de accidente având drept cauza viteza excesivă, însă acestea s-au soldat întotdeauna cu un număr mare de victime. „În general, în judeţul Dolj, accidentele produse ca urmare a vitezei excesive sunt rare, dar când se întâmplă au urmări din cele mai grave“, a mai spus Emil Zuican.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

74 COMENTARII