11.4 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCameniţă ameninţă că lasă spitalul fără pacienţi

Cameniţă ameninţă că lasă spitalul fără pacienţi

Medicii concediaţi la sfârşitul lunii martie de managerul Spitalului de Urgenţă, Cristina Calangiu, îşi caută dreptatea la mai-marii judeţului. După ce au dat în judecată conducerea spitalului, ieri medicii s-au plâns prefectului şi preşedintelui consiliului judeţean de faptul că au fost nedreptăţiţi.
Mai mulţi medici încadraţi la Spitalul de Urgenţă din Craiova au fost înştiinţaţi, la sfârşitul lunii martie, de conducerea unităţii că li s-a desfăcut contractul de muncă din cauza faptului că au refuzat să se pensioneze, deşi îndeplineau vârsta legală. Potrivit legii, vârsta de pensionare legală în cazul medicilor este de 65 de ani, cu posibilitatea de prelungire a activităţii încă cinci ani, toţi medicii concediaţi având vârste cuprinse între 65 şi 70 de ani. Considerându-se nedreptăţiţi de decizia managerului Cristina Calangiu, opt medici, printre care şi neurochirurgul Alexandru Cameniţă, au hotărât să dea în judecată conducerea spitalului.
Ieri, medicii reprezentaţi de dr. Cameniţă au mers mai departe, căutând înţelegere la preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi la prefectul Nicolae Giugea. Alături de Corneliu Sabetay, şeful Clinicii de chirurgie pediatrică şi consilier judeţean, şi de Ileana Şerban, membră în comisia de sănătate din CJ, Cameniţă a cerut autorităţilor rezolvarea situaţiei dezastruoase prin care trece Spitalul de Urgenţă din punct de vedere managerial şi reîncadrarea medicilor concediaţi. Alexandru Cameniţă a declarat că plecarea sa va priva unitatea medicală de sute de pacienţi care veneau la spital pentru a fi operaţi de medicul Cameniţă, nu pentru serviciile oferite de spital.
„Spitalul nu trăieşte prin ziduri, ci prin pacienţi. Aduc sute de milioane spitalului pe lună şi ei nu au să-mi dea salariu de 20 milioane?! Vin aici oameni din Italia şi Franţa şi nu vin pentru spital, vin pentru noi. Noi aducem pacienţi spitalului şi, dacă plecăm noi, pleacă şi pacienţii“, a spus doctorul Cameniţă.

Conflictul Calangiu-medici, mediat de CJ

După discuţia cu medicul Cameniţă, preşedintele consiliului judeţean, Ion Prioteasa, a declarat că va încerca să medieze situaţia creată, având în vedere că doctorii puşi pe tuşă de decizia Cristinei Calangiu sunt nume sonore în domeniul medical. „Voi avea o discuţie cu doamna directoare şi cu directorul Mogoş pentru a media acest conflict. Este vorba de 13 profesori şi doctori de renume care au fost afectaţi de decizia doamnei directoare. Ne-am cam săturat ca noi, oltenii, să ţinem prima pagină a ziarelor şi primele ştiri la televizor cu evenimente care nu ne fac cinste“, a spus Prioteasa. Consiliul Judeţean Dolj este în prezent proprietarul Spitalului de Urgenţă, însă executivul nu are atribuţii în ceea ce priveşte managementul unităţii.

Calangiu: „Cameniţă s-a mediatizat foarte bine“

Pe de altă parte, directoarea Cristina Calangiu spune însă că medicii nici măcar nu au schiţat vreun gest pentru a se salva din această situaţie, deşi ar fi putut să aducă documente prin care să ceară rămânerea în activitate. Calangiu susţine că juriştii spitalului nu au făcut altceva decât să acţioneze după litera legii, întrucât în Codul Muncii se prevede faptul că, în cazul în care este refuzată pensionarea, următorul pas este desfacerea contractului de muncă. Directoarea a precizat faptul că principalul motiv care a stat la baza hotărârii de pensionare a medicilor a fost de ordin financiar, astfel economisindu-se destul de mulţi bani la bugetul unităţii.
„Majoritatea doctorilor nu au depus cererea de prelungire. În plus, alături de această cerere, trebuia depus şi un aviz de la Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor. Abia după ce aduceau aceste documente eu trebuia să analizez posibilitatea de a-i menţine în activitate. Nu-i condamn, pentru că fiecare om are dreptul să-şi caute dreptatea, însă acesta nu este un criteriu subiectiv, este un criteriu de vârstă. Ţin să precizez că banii provenind din drepturile salariale ale acestor medici vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale şi medicamente pentru spital. Mai sunt şi alţi medici la fel de buni în spital şi nimeni nu e de neînlocuit. Să nu confundăm notorietatea cu altceva. Domnul Cameniţă este un medic bun, care s-a şi mediatizat foarte bine, iar acum, probabil, veţi auzi de alţi doi neurochirurgi foarte buni, dar nu la fel de cunoscuţi“, a menţionat Cristina Calangiu. Directoarea spitalului a ţinut să precizeze că numărul medicilor care au fost somaţi să se pensioneze este mult mai mare, multe dosare fiind în prezent în lucru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

13 COMENTARII