5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMielul, ocolit de craioveni

Mielul, ocolit de craioveni

„Scump“ a fost cuvântul la ordinea zilei in Târgul Romanesti, la capitolul miei. Cumparatorii reclamau preturile piperate, in timp ce vânzatorii erau nemultumiti de chiriile prea mari. In cea de-a doua zi de comert, nici unii, nici altii nu au avut insa de câstigat.


Nici nu a inceput bine sezonul de vânzare a mieilor, ca au si aparut probleme in Târgul Romanesti din Banie. „Chirie prea mare!“, strigau ieri vânzatorii de miei, unii veniti de la zeci de kilometri de Craiova pentru a scoate bani. Dar cum planul de acasa nu se potriveste cu cel din târg, doljenii veniti sa se imbogateasca au cam dat-o in bara, cel putin in primele zile.


„Pai o sa plec acasa joi, daca merge tot asa de prost! Am vândut doi miei toata ziua, dar, in schimb, am platit la târg o taxa de 75 de lei, plus benzina de la Galicea Mare pâna aici si mâncarea. Nu iau pe mere cât dau pe pere“, a spus Marin Cornelu.


La doar câtiva metri, alta masina plina cu miei. Proprietarul lor, Florin Boubeanu, din comuna Dabuleni, impartasea nemultumirea proaspatului coleg. „Ne jecmanesc, domn’e! Asta ne fac! E bataie de joc sa ne ia 75 de lei pe zi. In ritmul asta, o sa plecam toti“, a mentionat barbatul.


„Scump, domn’e, scump!“


Oamenii nu stateau bine nici la capitolul vânzari. Ieri nu se vândusera mai mult de zece miei. „Dezastruoasa“, asa caracterizau comerciantii piata. „Iti dai seama daca o sa scoti ceva bani inca din prima zi. La noi, nici macar n-au venit sa se intereseze de preturi, dar sa mai si cumpere. Cred ca o sa ne intoarcem acasa cu aproape toti mieii“, a mentionat Marin Cornelu.


Pretul unui kilogram de carne de miel varia intre 6 lei si 8,5 lei ieri, in Târgul din Romanesti. Ieftin, sustineau vânzatorii, in timp ce cumparatorii afirmau ca sumele sunt foarte mari.


„Scump, domn’e, scump! Asa fac tot timpul de Paste. Profita de sarbatoare ca sa isi creasca ei veniturile si nu vând mieii la valoarea lor reala. Am cazut de acord cu copiii sa punem impreuna bani sa luam unul si acum stau sa il duc la sacrificare. Mai dau si aici alti bani, dar ce sa fac, traditia e traditie…“, a spus Florica Ilie, din cartierul 1 mai.


Sacrificarea mieilor, ascunsa de ochii curiosilor


Cumparatorii mai erau nemultumiti si de circuitul de sacrificare, care nu le permitea sa vada daca, intr-adevar, mielul pe care il dadeau macelarilor era acelasi cu cel inapoiat. Potrivit reprezentantului Târgului din Romanesti, Dumitru Tatian, pentru sacrificarea mieilor s-a amenajat un punct de lucru, intr-o curte, la câtiva metri de locul de vânzare.


„Cumparatorul da mielul unuia dintre macelari, la intrare, si asteapta la iesire sa ii fie dat transat. Nu au voie sa intre in incinta pentru ca este interzis accesul persoanelor straine“, a declarat Dumitru Tatian. Explicatia celor in masura sa ia o decizie nu i-a multumit insa pe craioveni, care nu isi puteau explica de ce camera de sacrificare nu a fost prevazuta cu un geam transparent ca sa le permita sa asiste la acest proces.


„Am cumparat un miel de 30 de kilograme si, când mi l-au adus, avea vreo 15. Cum adica, pielea cântarea jumatate din greutate? Probabil l-au inlocuit cu altul. Eu de unde sa stiu daca nu m-au lasat sa vad? Ar fi putut sa imi dea in loc si un câine, ca tot nu aveam ce face“, a spus una dintre cumparatoare, Iulia Cristescu.


Andrei Butaru, directorul Directiei Sanitar – Veterinare (DSV) Dolj, a declarat insa ca doi angajati ai institutiei sunt in permanenta la punctul de sacrificare provizoriu din Târgul Romanesti, ei dând avizul pentru verificarea sanitar-veterinara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU