La ora la care cititi acest material, Gheorghe e de trei zile acasa, probabil incercând sa descurce problemele casnice la care a visat vreme de doi ani. Joi insa, pe la ora prânzului, nu era decât un detinut, un puscarias cazat la Pelendava. Un pungas asteptând nerabdator sa se implineasca termenul când va iesi pe portile inchisorii si se va intoarce la familie, spasit si curat ca lacrima.
Abia isi luase prânzul impartit in curte, la cazan. Se intorsese in dormitorul lung de vreo cincizeci de paturi si, asa imbracat cu hainele de lucru cum era, cuminte, pe marginea patului, isi sorbise pe indelete ciorba. Nici nu-i simtise gustul. La câte gânduri ii treceau prin minte, toate de-a valma, cum sa mai stea sa ia aminte la zeama din farfurie? Buna, rea, ce mai conta, când a doua zi il astepta nevasta cu masa pusa si cu toate neamurile de jur-imprejur?
Acum statea pe pat si incerca sa-si puna ordine in cap cât de cât. Trebuia sa plece la munca, afara, la solarii, unde fusese repartizat când il adusesera la Pelendava, in august. Dar nu-i venea. De fapt, nu-i mai ardea de nimic. Dupa doi ani si 19 zile numarate in puscarii – pe Alecsandri si aici – se saturase de tot. De sculat cu noaptea in cap, la 5.00, de apeluri, tigari cumparate cu tot felul de „munci“ umilitoare, de mâncare fara gust, de sarbatori udate cu lacrimi si vizite urâte, „la faianta“, de nopti nedormite si dimineti plânse. Se saturase sa-si tot injure soarta si ziua in care l-a pus necuratul sa greseasca. Se saturase sa fie cuminte, ascultator, sa le faca voia tuturor, numai sa iasa mai repede. E drept, cu munca si cumintenia câstigase 66 de zile de libertate. Dar acum parca nu-i mai pasa. De nimic, in afara de ziua de mâine.
Paste in februarie
Ramasesera mai putin de 24 de ore. Le numara cu inima, nici nu trebuia sa se uite la ceas. Chiar asa, barbat la 47 de ani, avea emotii, trebuia sa recunoasca. Iar nerabdarea il apucase cam de acum vreo saptamâna, când intrase la comisie. „Gheorghe D. Gheorghe, furt“, a auzit chemarea. L-au sucit pe toate fetele, i-au citit dosarul de vreo doua ori, i-au pus intrebari. Când i-au comunicat ziua, i s-au taiat picioarele. L-a apucat frica, pe cuvânt ca da! S-a gândit chiar ca poate nu e pregatit, ca a imbatrânit, ca familia poate nu-l mai vrea, ca nici nu le-o fi dor de el alora de acasa…
S-a linistit dup-aia. Si atunci a inceput greul: pregatirile. Intâi s-a tuns. Cum a venit frizerita de la penitenciarul mare, din Craiova, a fost primul care s-a inscris pe lista. I-a spus clar: nu prea scurt, sa nu mai semene a puscarias. Dar sa fie ingrijit, asa, ca de Paste. Apoi a dat telefon acasa, la Valea Stanciului. Sa le spuna tuturor, sa-i pregateasca sa-l astepte. Nu i-a ajuns telefonul, asa ca, dupa munca, le-a mai scris si o scrisoare. Sa fie sigur! A inceput apoi sa astepte. Zi de zi, ceas de ceas. Si cum avea un ragaz, se ducea in coltul sau si isi verifica „bagajul de liberare“, sa vada daca e in regula, daca sunt toate la locul lor.
Ramas bun!
Il facuse de când l-au arestat. I-a vazut si el pe ceilalti cum isi curatau mereu niste haine, pantofi, ciorapi. Le scoteau pe rând, la saptamâna, le scuturau, le cautau de scame, desi erau mai curate ca in magazin. Apoi le dadeau cu parfum si le puneau cu grija la loc. I-au spus cu mândrie ca erau hainele „civile“, pastrate pentru ziua când ieseau. Lui Gheorghe i-a placut ideea si s-a apucat si el sa-si faca „bagajul“. Stia ca va trece destul pâna le va imbraca, dar gustul inchisorii parca se mai indulcea cu fiecare data când isi „pregatea“ hainele.
Cheful de munca se lasa asteptat. Stia ca nu era frumos s-o faca lata tocmai acum, la sfârsit. Dar mai amâna un pic plecarea. Lua pozele de pe masuta, se uita pe rând la cei dragi, sa se obisnuiasca iar cu ei. Scoase pantalonii, izmenele, adidasii, camasa. Le baga la loc. Numara banii câstigati: un milion doua sute si vreo treizeci. Era bine sa nu se duca acasa cu mâna goala! Nici lor nu le-a fost usor, acum o sa le fie cam o gura in plus pâna se apuca iar de treaba…
Cu chiu, cu vai, se ridica de pe pat. Pâna la urma, era ultima zi de munca. Mâine, dupa prânz, ia masa, da si el o stropitoare la solar, sa se afle in treaba. Isi ia la revedere de la colegi si cadre – asa e frumos – si… ramas bun! Daca-l asteapta cineva la poarta, bine, daca nu, ia o ocazie. Pâna la cinci, sase e acasa! Pentru totdeauna!
