Cea de-a VI-a editie a Memorialului de sah „Paul Andronache“ va incepe mâine, in atelierul de metodica al Scolii nr. 22 „Mircea Eliade. Organizata de Asociatia Judeteana de Sah, Directia Judeteana de Sport Dolj, Hotel Parc si familia fostului sahist, competitia se desfasoara pe parcursul a trei zile si este dedicata memoriei marelui jucator craiovean de sah, Paul Andronache (1939 – 2000), campion de sah al regiunii Oltenia in anii 1964 si 1966.
Competitia include anul acesta doua turnee: Campionatul Judetean de Sah Rapid pentru seniori si senioare si Concursul Municipal de Sah Rapid pentru copii si juniori, dotate cu Cupa „Paul Andronache“ si premii consistente in bani si obiecte. In premiera, organizatorii intentioneaza anul acesta sa provoace la un concurs dedicat sportului mintii si autoritatile locale. Câstigatorii competitiei dedicate copiilor si juniorilor vor juca impotriva unei echipe formate din consilieri locali, consilieri judeteni, parlamentari.
Cei care doresc sa participe la turneul seniorilor trebuie sa fie legitimati la sectiile de sah afiliate la Asociatia Judeteana de Sah Dolj, sectiile sa aiba cotizatia platita, iar sportivii, carnetul vizat pe 2006. In cazul turneului pentru copii si juniori, acestia trebuie sa fie nascuti in 1991 si dupa acest an, nefiind obligatoriu sa fie legitimati la vreun club. Singura conditie in ceea ce ii priveste pe juniori este sa aiba asupra lor, la inscriere, carnetul de elev. Taxa de participare este de 10 RON pentru seniori si 5 RON pentru copii si juniori. Meciurile se vor disputa dupa sistemul de joc elvetian, cu sapte runde, sah rapid, iar arbitrajul va fi asigurat de Raducan Gongu, din Bucuresti, si de maestrul international Emil Ungureanu, din Timisoara.
Jocurile se vor disputa dupa cum urmeaza: vineri, 6 octombrie, la ora 15.00, are loc sedinta tehnica, iar la 16.30 deschiderea oficiala. Sâmbata, 7 octombrie, sunt programate sa se dispute patru runde, intre orele 9.30 – 12.00 si 16.30 – 19.00, iar duminica se desfasoara ultima runda a Memorialului „Paul Andronache“, intre orele 9.00 – 10.30. Meciul pe echipe intre VIP-urile Craiovei si micutii sahisti va avea loc de la ora 11.00, echipa câstigatoare urmând sa primeasca Trofeul VIP.
Câstigatorii vor fi premiati duminica, 8 octombrie, la ora 12.15, la Scoala nr 22 „Mircea Eliade“. La Memorialul „Paul Andronache“ participa, ca si in anii precedenti, maestrii internationali Serban Neamtu si Emil Ungureanu, ambii din Timisoara.