13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCresc tarifele legistilor

Cresc tarifele legistilor

Tarifele pentru prestatiile medicilor legisti urmeaza sa fie majorate cu 33%. Executivul pregateste o hotarâre de guvern prin care tarifele practicate pentru serviciile de medicina legala sa fie actualizate cu indicele de inflatie.


Conform viitoarelor tarife, examinarea persoanelor si constatarea leziunilor traumatice va costa 38 RON, constatarea virginitatii sau a deflorarii creste la 50 RON (acelasi pret ca si pentru expertizarea potentei), examinarea medicala a persoanelor in vederea autorizarii detinerii si purtarii armelor si munitiilor – 110 RON, iar evaluarea capacitatii de conducere auto – 63 RON. Pretul unei autopsii incepe de la 302 RON, iar cel al unei analize ADN pentru stabilirea paternitatii ajunge la 3.600 RON. „Vechile tarife nu au mai fost actualizate din 2003. Deocamdata insa, noi practicam tarifele vechi, intrucât nu a fost publicata in Monitorul Oficial vreo hotarâre de guvern cu privire la noile preturi“, a mentionat dr. Roxana Zavoi, directoarea Institutului de Medicina Legala Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS