10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal370 de monede de patrimoniu, expediate ilegal in strainatate

370 de monede de patrimoniu, expediate ilegal in strainatate

Mai multe bunuri apartinând patrimoniului cultural-national, care urma sa ajunga ilegal in strainatate, au fost confiscate de politistii bucuresteni, expeditorul coletelor fiind deja retinut. Potrivit Politiei Capitalei, Sorin Galiceanu, de 29 de ani, administrator la SC „Carting Film“ SRL, din judetul Olt, este cercetat pentru exportul a 370 de monede vechi, datând din secolele II-IV i.Hr.


Anchetatorii spun ca pachetele urma sa ajunga in Canada si Statele Unite ale Americii, insa, deocamdata, nu s-a stabilit de unde a procurat tânarul obiectele.


Pentru a putea sa exporte astfel de obiecte, el avea nevoie de un certificat de la Ministerul Culturii si Cultelor, fara acest act nefiind posibila expedierea lor peste granite.


Având informatii despre activitatile lui Galiceanu, politistii Serviciului de Investigatii Criminale au reusit sa opreasca exportul chiar la vama din Giulesti. Pe lânga cele 370 de monede, provenind din cetatile Histria si Calatis, oamenii legii au mai descoperit in pachete si vârfuri de sageti si alte obiecte de patrimoniu. Prejudiciul, in valoare de aproximativ 4.500 de euro, a fost recuperat, iar cercetarile sunt continuate sub aspectul savârsirii infractiunii de export de bunuri mobile care fac parte din patrimoniul cultural-national fara a detine certificat de export. Tranzactiile ilegale cu bunuri de patrimoniu sunt la moda. In ultima perioada, politistii au confiscat obiecte de patrimoniu care urma sa fie scoase din tara. Judetul Hunedoara a devenit celebru in traficul de bunuri de patrimoniu, dupa ce cea mai mare retea de cautatori de comori dacice a fost anihilata.


Pe 6 iulie, 13 persoane au fost trimise in judecata pentru efectuarea de detectii si sapaturi in situri arheologice, furt calificat de obiecte de patrimoniu, cu consecinta pierderii lor pentru patrimoniul cultural national, lipsire de libertate in mod ilegal, violare de domiciliu si santaj. Potrivit rechizitoriului, cei in cauza ar fi efectuat sapaturi ilegale in situl Sarmizegetusa Regia, monument istoric aflat in administrarea Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane Deva, de unde au luat 15 bratari de aur evaluate la 1,5 milioane euro pe care le-au vândut, mai apoi, pe piata neagra internationala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS