20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal20 de miliarde pentru Muzeul Olteniei

20 de miliarde pentru Muzeul Olteniei

Dupa o lunga asteptare, Muzeul Olteniei a primit, in sfârsit, din partea Consiliului Judetean Dolj un buget de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi, care ii va permite sa demareze lucrarile de restaurare a cladirilor aflate in patrimoniu.


Spre uimirea reprezentantilor conducerii Muzeului Olteniei, anul acesta, Consiliul Judetean (CJ) Dolj s-a lasat induplecat si le-a acordat un buget mai generos ca in anii trecuti. „Acest lucru este unicat pentru orasul Craiova. Niciodata cultura nu a avut aprobate resursele financiare pentru un proiect de asemenea amplitudine. De fapt, reusita este rezultatul unei mai bune comunicari intre conducerea muzeului si Comisia de Cultura a CJ“, a precizat prof. dr. Mihai Fifor, directorul Muzeului Olteniei.


Pentru a-i convinge de starea deplorabila in care se aflau cladirile muzeului, directorul a decis sa-i cheme pe mai-marii CJ la fata locului si le-a facut un tur al acestora, neevitând nici macar toaletele. „Mi-am dat seama ca oamenii aceia nu stiau cât de grava este situatia pentru ca pâna atunci nu vizitasera sediile muzeului“, a declarat Mihai Fifor. Si pentru ca vizita a dat roade, CJ a aprobat un buget de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi pentru anul in curs.


In intretinerea Muzeului Olteniei din Craiova se afla trei cladiri de o foarte mare importanta pentru cultura româna. Aceste cladiri fac parte din patrimoniul cultural national: Palatul „Ramuri“, unde se afla Sectia de Stiinte ale Naturii, Casa Baniei cu Sectia de Etnografie, care este cea mai veche constructie civila din orasul Craiova si printre cele mai vechi din tara, datând din anul 1699, si cladirea din strada Madona Dudu nr. 44, care gazduieste Sectia de Arheologie si Istorie. Primele etape ale proiectului de conservare si restaurare au fost asigurate prin alocarea fondurilor necesare. Deja, Sectia de Stiintele Naturii din cladirea Palatului „Ramuri“ se afla in proces de restaurare. „Speram ca, pâna la sfârsitul anului, Sectia de Stiinte ale Naturii sa fie redeschisa pentru toti vizitatorii“, a tinut sa mentioneze prof. dr. Mihai Fifor.


Se cauta arhitecti cu viziune…


La sfârsitul lunii, Sectia de Etnografie de la Casa Baniei va fi inchisa pe o perioada de aproximativ doi ani, pentru demararea lucrarilor de consolidare si renovare. Apoi urmeaza lucrarile de modernizare la cladirea care adaposteste Sectia de Arheologie si Istorie de pe strada Madona Dudu nr. 44.


Beneficiind de spatiul necesar pentru lucrarile dorite, conducerea muzeului impreuna cu membrii Comisiei de Cultura din cadrul Consiliului Judetean Dolj doresc sa puna in practica un proiect de extindere si modernizare. Acest proiect consta in extinderea cladirii actuale cu un nou corp, ridicat la standardele muzeelor din afara si care va usura desfasurarea activitatii muzeografilor.


Constructia va adaposti un nou corp expozitional, un depozit mai mare si cu toate conditiile necesare pentru pastrarea colectiilor. Si, nu in ultimul rând, un laborator echipat cu aparatura de ultima ora pentru conservare si restaurare.


Pe terenul destinat constructiei s-a facut deja un studiu geotehnic si, in continuare, se va organiza un concurs national pentru a se gasi cele mai bune solutii arhitecturale.


„Pentru acest proiect suntem deschisi la tot ceea ce este nou. Cautam arhitecti tineri care sa aiba idei cât mai bine elaborate, chiar in genul piramidei de la intrarea in celebrul muzeu parizian Luvru“, a declarat prof. dr. Mihai Fifor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS