12.3 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalPoleiul si dezinteresul drumarilor au facut victime

Poleiul si dezinteresul drumarilor au facut victime

Ieri, la primele ore ale diminetii, mai multi soferi care circulau pe drumul E 574 au fost luati prin surprindere de poleiul acoperit cu zapada de pe carosabil si au fost implicati in evenimente rutiere. Doar intre localitatile Valea Mare si Jitaru, intre orele 7.00 si 9.00, s-au produs cinci accidente rutiere mai mult sau mai putin grave. Principalele cauze au fost poleiul si neatentia soferilor, dar si drumarii, care au fost vazuti imprastiind materialul antiderapant abia la ora 9.00, dupa producerea incidentelor. Cel mai grav accident rutier s-a produs pe DN 65 – E 574, la kilometrul 63+70. Vasile Savu, de 37 de ani, din judetul Dâmbovita, impreuna cu alti trei prieteni se deplasau cu un Volkswagen Passat, cu numarul de inmatriculare BE-246WR. Cei patru intentionau sa ajunga in Italia, la munca. Poleiul a facut ca doi dintre ei sa ajunga pe patul de spital, iar ceilalti doi la politie, pentru a da declaratii. Din cercetarile politistilor s-a stabilit ca soferul nu a adaptat viteza la conditiile de drum, carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul asupra directiei de mers, a intrat pe contrasens si s-a izbit cu partea laterala de un copac de pe marginea drumului. Din accident a rezultat ranirea pasagerilor Maria Plesa, de 47 de ani, si Nicolae Frunza, de 42 de ani. Cei doi au fost transportati de urgenta la Spitalul Judetean Slatina, unde au ramas sub supravegherea medicilor. In cauza a fost intocmit un dosar penal, sub aspectul savârsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa.


Accidente pe banda rulanta


In timp ce politistii efectuau masuratori la fata locului, soferul unei Dacii 1310, cu numarul de inmatriculare OT-90-DAN, din cauza neatentiei in conducere, a pierdut controlul asupra vehiculului si a intrat in sant vizavi de locul in care se petrecuse accidentul anterior. Nu au fost inregistrate victime. La câtiva kilometri distanta, poleiul a mai jucat insa feste la doi conducatori auto. Soferul unei autoutilitare Dacia Papuc, cu numarul de inmatriculare OT-75-WXW, nu a adaptat viteza la conditiile de drum si a intrat intr-un sant de pe marginea drumului. Autoutilitara a fost scoasa din sant. Soferul neatent al unui autoturism Daewoo Cielo, cu numarul de inmatriculare MH-94-AMD, a observat târziu Papucul avariat, a frânat, dar nu a mai reusit sa evite impactul. Cielo a fost si el avariat usor, dar din fericire nici in acest incident nu au fost inregistrate victime. Toti soferii implicati in accidente au dat vina pe drumarii judetului care nu au iesit la timp cu utilajele necesare pentru imprastierea materialului antiderapant.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS