22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDebransare „la pausal“ in Valea Rosie

Debransare „la pausal“ in Valea Rosie

Câteva scari de bloc din cadrul Asociatiilor de locatari 8, 9, si 10 din cartierul craiovean Valea Rosie au ramas, in plina iarna, fara incalzire. Cauza o reprezinta datoriile foarte mari care s-au adunat la plata facturilor catre Regia de Termoficare.


Mai multe scari de bloc din Valea Rosie au fost debransate de la reteaua de alimentare cu agent termic din cauza datoriilor acumulate la plata intretinerii. Scara 3 a blocului „e“ nu a avut caldura timp de aproape doua saptamâni. „Ne-au oprit caldura cu toate ca scara noastra nu are cele mai mari datorii. Acestea se ridica la 80, 90 milioane de lei, dar sunt scari in cadrul asociatiei care au datorii de doua sute de milioane sau chiar mai mult. De ce trebuia oprita caldura tocmai la noi? Sunt multe familii cu copii mici care s-au descurcat foarte greu. Am avut totusi noroc. Afara nu a fost foarte frig si nu am simtit prea tare lipsa caldurii“, a afirmat Fima Paianu. Femeia este de parere ca nu trebuie sa sufere toata lumea de pe scara din cauza câtorva locatari care au acumulat datorii.


Mai multe paturi si haine groase


„Trei saptamâni am stat fara caldura. Abia aseara i-au dat drumul. A fost foarte greu pentru ca nu am avut altceva cu care sa ne putem incalzi. Am mai pus o patura peste noi si am imbracat hainele groase. Acum datoriile au mai scazut. Am si eu, ca tot omul, datorie de vreo trei milioane, dar unii sunt sub orice critica pentru ca au ajuns la zeci de milioane de lei“, a spus Radu Stanciu. Pentru locatarii de la parter, situatia a fost si mai greu de suportat pentru ca, spun ei, aici a fost mult mai frig.


Printre cei care au suferit de pe urma masurii radicale luate de Regia de Termoficare se afla si un angajat al acesteia. „A fost oprita caldura din cauza rau-platnicilor. De platit au inceput sa plateasca tot cei care o fac de obicei si care au datorii mai mici. Mie nu mi se pare normal ce se intâmpla. Inteleg ca sunt foarte multe cazuri de oameni fara nici un venit, dar unii dintre cei cu datorii de 20 de milioane nu sunt cazuri sociale. S-au obisnuit sa nu plateasca. Eu am ramas fara caldura, dar, ca angajat la Regia de Termoficare, imi primesc si salariul târziu din cauza celor care care nu-si achita datoriile“, a spus Elisabeta Tica. Femeia mai spune ca, din cauza lipsei caldurii, igrasia a inceput sa-si faca aparitia in apartament.


Gresie, faianta si datorii la intretinere


Situatia este aceeasi si in cazul Asociatiei de locatari nr. 10. „Am stat fara caldura doar doua zile si tot nu mi se pare drept. Eu imi rup de la gura ca sa fiu la zi cu plata facturilor si nu-mi este usor pentru ca lucreaza numai sotul si am si o fetita la scoala. In schimb, exista persoane care, cu datorii de 15, 20 de milioane, si-au putut permite sa-si modernizeze apartamentele, iar când se pune problema datoriilor suferim cu totii. Nu sunt toti saraci, mai are omul si perioade proaste financiar, dar nu asa, la nesfârsit“, a spus Catalina Boboc. Ea este de parere ca ar trebui gasita o metoda prin care sa fie lasati in frig doar cei care au datorii.


Reprezentantii asociatiilor de locatari au afirmat ca incearca sa acopere datoriile trimitând somatii rau-platnicilor si chiar actionându-i in instanta. „Am, in unele cazuri, hotarâri judecatoresti si as putea angaja un executor pentru a recupera din datorii, dar ce sa le iei din casa? Cei mai multi sunt atât de saraci ca traiesc din ajutorul social“, a spus Gheorghe Ionescu, administrator la Asociatia de locatari nr. 8 Valea Rosie.


Administratoarei i-au fost intepate cauciucurile la masina


„Am trimis notificari si chiar am intentat procese celor care au datorii mari. Acum imi este si teama pentru ca, anul trecut, dupa ce am trimis somatiile, am gasit toate cauciucurile de la masina intepate. Nici nu mai tin masina in fata blocului. Am dus-o la fiica mea pentru ca acolo, la curte, este mai in siguranta“, a spus Verginia Calin, administratoare la Asociatia de locatari nr. 10 Valea Rosie.


Reprezentantii Regiei de Termoficare au spus ca metoda debransarii scarilor cu datorii este de preferat pentru toata lumea. „Acum, incasarile noastre zilnice ajung, in medie, la doua miliarde, ceea ce nu este foarte mult, dar ne putem permite sa functionam. Decât sa opreasca CET-ul furnizarea agentului termic si sa ramâna toata Craiova fara caldura, este de preferat solutia aleasa de noi“, a precizat Nicolae Degeratu, director adjunct in cadrul Regiei de Termoficare Craiova. Directorul Degeratu a mentionat ca asociatiile de proprietari sunt cele care trebuie sa se ocupe de recuperarea datoriilor, acestea fiind reprezentantele locatarilor, fie ei buni sau rau-platnici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS