10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBolnavii, jecmaniti de bani

Bolnavii, jecmaniti de bani

Cetatenii care vin sa isi faca analizele medicale la Policlinica Spitalului Judetean Vâlcea sunt inselati de o fosta angajata a institutiei. Dupa ce promite fise medicale stampilate, femeia, bolnava psihic, dispare cu banii pacientilor naivi. Desi hoata „opereaza“ de aproape un an, conducerea unitatii nu a facut nici o plângere la politie.


Vâlcenii care merg la primele ore ale diminetii in Policlinica Spitalului Judetean (SJ) Vâlcea au toate sansele sa fie inselati. Daniela, o fosta angajata a unitatii, ii jecmaneste de bani pe cetateni, chiar sub nasul medicilor din spital. Modul sau de operare este destul de simplu. Aproape in fiecare dimineata, femeia patrunde in incinta unitatii spitalicesti intre orele 7.00-7.30. Dupa ce analizeaza cu atentie pacientii din hol, intra in vorba cu ei si le explica faptul ca nu are rost sa piarda timpul asteptând. Daca victima da atentie, Daniela, asa cum este ea cunoscuta, promite fise medicale stampilate in schimbul unor sume cuprinse intre 30 si 50 RON. Femeia incaseaza banii si isi asigura victimele ca in jurul prânzului va preda documentele. In realitate, aceasta aduna banii si dispare, iar pacientii isi dau seama târziu ca au fost pacaliti. „De multe ori au fost inselati oameni simpli de la tara si chiar persoane cu handicap. Bolnavii au venit la noi la ghiseu sa solicite fisele promise, insa noi nu stiam despre ce este vorba. Aceasta femeie a lucrat ca portar mult timp, insa a fost pensionata pe caz de boala. Problema este ca noi nu o vedem de fiecare data când intra in policlinica. Acolo unde putem, intervenim si atentionam pacientii“, a declarat angajata ghiseului de triaj din unitate.


Daniela a batut un administrator al spitalului


Impostoarea nu este deloc o necunoscuta pentru Dionisie Dubinciuc, directorul SJ Vâlcea. Desi cunoaste tacticile „murdare“ ale femeii, acesta nu a sesizat politia. „Cunosc fenomenul, dar cine stie sa o opreasca? Au fost mai multe scandaluri pe tema asta, pentru ca la un moment dat, individa se obisnuise sa intre in spital. In urma cu ceva timp, ea a spart o sticla in capul unui administrator din unitate, care a vrut sa o potoleasca. Femeia este bolnava psihic si sufera si de un handicap locomotor. Pâna acum nu am anuntat politia, dar nici nu cred ca ar avea ce sa ii faca“, a afirmat Dionisie Dubinciuc. Conducerea spitalului considera ca o parte din vina apartine si pacientilor creduli, care se grabesc sa arunce cu banii, in loc sa astepte efectuarea concreta a investigatiilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU