25.9 C
Craiova
miercuri, 22 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalLacat pe casele de schimb valutar Allrom

Lacat pe casele de schimb valutar Allrom

Ţepele de la casele de schimb valutar Allrom din Craiova au luat sfârsit pentru cel putin sase luni. Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Dolj au suspendat ieri temporar ambele puncte de lucru ale societatii patronate de Alexandru Podgoreanu, situate pe Calea Unirii, respectiv la parterul magazinului Unirea, si au amendat societatea cu 80 de milioane de lei.


Clientii care au avut ghinionul sa schimbe valuta la casele de schimb apartinând Allrom se pot considera intr-o oarecare masura razbunati. De ieri, cele doua puncte de schimb au fost obligate de inspectorii OJPC sa traga obloanele si sa-si suspende activitatea pentru o perioada cuprinsa intre sase si 12 luni. „Am luat aceasta decizie pentru abateri repetate timp de sase luni si pentru ca aceste case de schimb valutar nu respectau unele prevederi legale“, a declarat directorul OJPC Dolj, Gheorghe Marinescu. Inspectorii au constatat la fata locului ca Allrom nu afisa cursul in moneda noua si ca in mod deliberat, pe lânga preturile la valute, era plasat strategic si cel pentru cecuri fara nici un fel de informatie suplimentara. „Casele aveau afisat mai intâi in stânga cursul pentru asa-zisele cecuri, iar dupa aceea urmau si cursurile pentru celelalte valute. In felul acesta, se crea impresia ca pretul de la cecuri, care era mai mic, este valabil pentru euro si dolar. Noi l-am chemat vineri pe patron la sediu pentru discutii, dar nu s-a prezentat“, a precizat Marinescu. Conform spuselor sale, casele de schimb valutar Allrom erau obligate sa ofere detalii despre ce fel de cecuri este vorba. Pe lânga suspendarea activitatii din Craiova, Allrom s-a ales si cu o amenda de 80 de milioane de lei pe care o va primi prin posta cu recomandare din partea OJPC.


Supravegherea, in curtea politiei


Cele doua case de schimb, familiarizate cu scandalurile, au tinut capul de afis al presei din ultimul timp. Zeci de persoane s-au plâns la politie si la celelalte organe de cercetare ca au fost inselate de Allrom si ca au pierdut zeci de milioane de lei prin ascunderea comisionului practicat la fiecare tranzactie. Sesizarile lor au ramas insa simple hârtii pe birourile celor care ar fi trebuit sa ia masuri. Politisti, finantisti sau comisari ai Garzii Financiare au ridicat din umeri spunând ca nu pot lua nici o masura impotriva caselor de schimb valutar si recomandau pacalitilor sa fie mai atenti data viitoare. Daca atunci autoritatile se plângeau ca nu au la indemâna pârghii legale, acum tot ce trebuie sa faca este sa verifice daca Allrom va respecta decizia OJPC si isi va suspenda activitatea. „Vom trimite adrese finantelor, politiei si Bancii Nationale in care ii vom informa despre decizia noastra. Supravegherea ei o fac de acum incolo“, a declarat directorul OJPC Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS