22.9 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMartori la transformarile orasului

Martori la transformarile orasului

Familia Puchin a asistat la evenimentele care au modelat aspectul si denumirile strazii pe care locuiesc de-a lungul celor 60 de ani pe care i-au petrecut aici. Daca la inceput zona era considerata periferica, in timp aceasta a devenit una dintre cele mai circulate din Craiova.


Sotii Ilie si Elena Puchin au fost martori la toate transformarile prin care strada Corneliu Coposu a trecut de-a lungul timpului.


Cei doi locuiesc aici de 60 de ani. „Am venit aici din comuna vâlceana Lacusteni. Am plecat de acasa de teama colectivului. Am mers pâna aici 60 de kilometri pe jos“, a povestit Ilie Puchin, de 80 de ani. Barbatul locuieste impreuna cu sotia, Elena, la numarul 82. Cei doi povestesc cu nostalgie despre primele momente petrecute in oras. „La inceput nu ne primea nimeni in gazda de teama ca nu mai plecam“, a spus Elena Puchin.


Au locuit printre sobolani


Cu putin noroc, cei doi soti au gasit gazduire in podul locuintei capitanului Dragota, care era, pe vremea aceea, proprietarul intregului colt de strada. „La Dragota locuia sora cumnatei mele si ne-au primit si pe noi, mai mult de mila“, a mai spus femeia. Cu toate ca spatiul era impropriu locuitului, cei doi au adus „cu rata“ un pat de la tara pe care l-au urcat in pod. „Am dat porumbul la o parte, atât cât sa facem loc patului. Mâncarea, ce puteam si noi cumpara pentru ca nu aveam unde gati, o legam cu sârma de capriorii acoperisului de frica sobolanilor“, a povestit Elena.


Singura caruta din zona era a primariei


Sotii Puchin spun ca atunci când au sosit pe strada Corneliu Coposu, aceasta se numea Transilvaniei. Drumul era pavat cu piatra de râu si nu era deloc circulat. „Atunci trecea o singura caruta trasa de un cal alb, care era a primariei si care venea sa adune gunoiul. Oricum ar fi fost, pentru noi era o frumusete pentru ca scapasem de acolo, de la tara, iar aici am gasit intelegere“, a spus Ilie Puchin. Batrânul povesteste ca plecarea precipitata de la Lacusteni a fost cauzata de faptul ca tatal Elenei se potrivea in nume cu un barbat acuzat de apartenenta la miscarea legionara. „Aveam si ceva pamânt si era un motiv in plus sa ne frece ca pe ultimii oameni, asa ca am preferat sa plecam“, a precizat Elena.


Dupa un timp, norocul le-a surâs din nou sotilor Puchin. „Am reusit sa gasim un loc de casa. Dragota nu ar fi vândut aici. De jur imprejurul casei avea numai gradini, dar a fost fortat de imprejurari. Venise Legea exproprierii si a fost nevoit sa dea din terenuri“, a precizat Ilie.


Craiova se intindea din Valea Vlaicii pâna in Tabaci


Cu toate ca zona era considerata periferica, Elena si Ilie nu au mai stat pe gânduri si au cumparat una din gradinile capitanului Dragota, iar in 1958 au inceput sa-si construiasca o locuinta.


„Orasul se intindea din Valea Vlaicii pâna in strada Tabaci“, a spus Ilie Puchin. La inceput, familia a ridicat o singura camera, iar restul mai târziu. „Când ne-am apucat de casa am gasit doua grenade si un telefon militar ingropate in pamânt“, a spus Elena. Femeia spune ca batrânul capitan Dragota, care atunci avea 80 de ani, povestea ca in ziua de Sfântul Ilie a anului 1942, zona a fost bombardata din cauza banuielii ca Parcul „Romanescu“ – aflat in imediata vecinatate – ar fi ascuns un depozit de munitie. „Toate casele din zona au fost facute praf. Batrânii spuneau ca aici au murit 20 de oameni in numai câteva minute“, a mai spus Ilie.


Ceausescu voia sa vada Podariul de la gara


Cele mai multe case de pe strada sunt foarte vechi pentru ca, dupa cum afirma sotii Puchin, lumea nu indraznea sa se apuce de constructii din cauza fricii de a fi demolati. „Lumea nu mai facea case pentru ca tot coltul asta, din Tabaci incoace, trebuia demolat pentru a se face legatura, printr-un bulevard, intre gara si Podari. Tin minte ca, la una din vizitele sale, Ceausescu a spus ca vrea ca de la gara sa vada pâna la Podari. Chiar si noi am avut mult timp la poarta un stâlpisor de fier care arata ca o sa fie demolata si casa noastra. A dat Dumnezeu si nu s-a mai intâmplat“, a concluzionat Ilie Puchin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS