5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024

Scurte stiri

Documentele de la primarie, obtinute mai repede


Termenul de eliberare a actelor emise de Primaria Craiova a fost redus incepând din aceasta saptamâna. Pentru ca solicitantii sa nu mai astepte perioada legala de 30 de zile, necesara obtinerii unui document, edilii locali au decis micsorarea acesteia la anumite categorii de acte. Cele mai scurte termene pentru solutionarea si eliberarea documentelor au fost stabilite de viceprimarul Gheorghe Nedelescu. In acest caz sunt incluse printre altele obtinerea certificatului de nomenclatura stradala, termenul fiind de cinci zile, permis parcare – cinci zile, PUZ (Plan Urbanistic Zonal)- zece zile, acord apa-canal – zece zile. Prin implementarea programului „Managementul documentelor“ s-a inlesnit si actiunea de urmarire a modului de rezolvare a acestui tip de acte, putând fi mai usor identificati functionarii care au uitat sa isi rezolve sarcinile in acest sens. Plângerile legate de nerespectarea termenului de eliberare a documentelor pot fi adresate Directiei de Relatii cu Publicul, din cadrul Primariei Craiova, sau la telefonul cetateanului 984. (R.M.)


Prefectul sustine mentinerea Spitalului de la Poiana Mare


In asteptarea raportului intocmit de comisia trimisa de Ministerul Sanatatii la Poiana Mare, Nicolae Giugea, prefectul Doljului, sustine mentinerea spitalului. Acesta a declarat ca nu a fost surprins de decizia lui Eugen Nicolaescu, ministrul sanatatii, de a-l inchide, deoarece problemele de la Poiana Mare erau cunoscute la Bucuresti inca de pe vremea ministrilor Constantin Brânzan si Rodica Stanoiu. „Decizia fusese luata de mult de fostii ministrii Brânzan si Stanoiu, dar noi sustinem mentinerea spitalului, deoarece lucrurile acolo s-au schimbat foarte mult in ultimul timp“, a precizat Giugea. (C.R.)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS