22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalMinerii din Valea Jiului isi sustin liderii incarcerati

Minerii din Valea Jiului isi sustin liderii incarcerati

Minerii din Valea Jiului isi sustin neconditionat liderii aflati acum in inchisoare pentru mineriade, familiile celor cinci ortaci urmind sa primeasca lunar bani pentru pachete. Pina acum nici un lider din conducerea LSMVJ nu a ajuns sa-i viziteze pe cei aflati la Bircea Mica si nici pe Miron Cozma, la Rahova, pe motiv ca s-au aflat in carantina. „Con-siliul de Coordonare al Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului a decis ca ortacii aflati in penitenciar sa primeasca lunar cite cinci milioane de lei, bani pentru pachetele ce le vor fi trimise in inchisoare, si sa achitam, din banii minerilor, onorariile avocatilor care ii apara“, a declarat Zoltan Lakatos, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului.


Mai mult, pentru ca ii considera nevinovati pe cei incarcerati, ortacii din Valea Jiului spun ca vor organiza la Tirgu Jiu, pe 3 decembrie, o conferinta internationala, la care vor fi invitati sindicalisti din toata lumea, prilej cu care sa reitereze ideea eliberarii lor din inchisoare. „Oare cine dintre noi poate accepta ca, in tara noastra, mai multi sindicalisti, sa fie acuzati de «instigare la subminarea puterii de stat», sa fie condamnati la ani grei de temnita si aruncati in inchisoare doar pentru ca au participat la o actiune sindicala?… In conditiile in care, zi de zi, salariatii sufera de consecintele dramatice ale asa-ziselor restructurari, ale lichidarilor de intreprinderi si de exploatari miniere, in conditiile in care guvernului român i se cere din strainatate sa desfiinteze contractele colective si sa restringa, in numele eficientei, dreptul la sanatate, dreptul la educatie sau dreptul la o pensie decenta, nu acceptam criminalizarea actiunii sindicale“, se arata intr-un apel lansat de liderii minerilor din Valea Jiului.


Minerii din Valea Jiului cer in continuare eliberarea celor incarcerati si liderii lor spun ca nu se vor lasa batuti si vor face apel catre toate forurile competente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS