14.5 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPsihoza aviara baga spaima in craioveni

Psihoza aviara baga spaima in craioveni

• Adrian Rusu a sunat ieri la politie si DSV din cauza unei pasari moarte pe care a gasit-o in curte • Craioveanul spune ca a fost luat la injuraturi de reprezentantii institutiilor statului


Un craiovean a alertat ieri politia locala si Directia Sanitar-Veterinara (DSV) Dolj, dupa ce a gasit in curtea casei in care locuieste o pasare moarta. Speriat ca aceasta ar putea fi infectata cu virusul gripei aviare, Adrian Rusu s-a temut sa o ridice si sa scape de ea, cum ar fi facut intr-o situatie normala. Asa ca, nestiind cum sa procedeze, omul a inceput sa dea telefoane pe la institutii, ca sa trimita oameni sa ridice pasarea.


Craioveanul sustine ca nu a primit nici un ajutor, ba, mai mult, a fost luat si la injuraturi. „Am dat telefoane peste tot: la informatii, la politie si in cele din urma la DSV. Acolo am dat peste un doctor, sau ce era, care m-a si injurat. Mi-a zis: «Ia-o si matale si du-o in Craiovita»“, a declarat Adrian Rusu. In cele din urma, acesta a sunat in redactia GdS, cerind ajutor. Timp de citeva ore, craioveanul s-a uitat la pasarea moarta neindraznind s-o atinga. Era dezamagit de „promptitudinea“ cu care functionarii statului raspunsesera solicitarii sale. „Presupun ca habar nu au ce sa faca in situatia asta. Sau este vorba de comoditate. Eu am zis sa procedez corect, ca altfel puteam sa iau pasarea cu o pereche de manusi chirurgicale si sa o arunc in strada sau la cineva in curte“, a mai spus Adrian Rusu.


In cele din urma, directorul DSV Dolj, Andrei Butaru, a trimis o echipa la fata locului pentru a preleva probe. „Am trimis pe cineva sa ridice pasarea. Vom lua probe si le vom duce la analiza, sa vedem ce a avut“, a declarat Butaru. Directorul DSV a precizat ca persoanele care sint in situatii similare si se tem de virusul aviar pot suna la numarul de telefon 428791, la care o persoana din cadrul directiei le va da indrumari despre modul in care trebuie sa procedeze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU