10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalO românca s-ar putea afla printre victimele atentatelor din Londra

O românca s-ar putea afla printre victimele atentatelor din Londra

Printre persoanele disparute in urma atentatelor care au avut loc saptamina trecuta la Londra, s-ar putea afla si Mihaela Otto, un tehnician dentar de 47 de ani, originara din România, afirma ieri The Guardian.


Ea locuia in Mill Hill East si trebuia sa soseasca la serviciu joi, in jurul orei locale 09.30 (11.30 ora României), dar nu a mai ajuns. „La ora 11.00 au sunat de la serviciu. Au spus ca nu a ajuns. Nu putea fi contactata nici pe telefonul mobil. Nu vrem decit sa stim daca este in viata sau daca a murit“, a declarat Pari Fahimian, un prieten al Mihaelei.


Mihaela Otto, care este necasatorita si locuieste impreuna cu mama si sora ei, s-ar fi putut afla in metrou, intre statiile King’s Cross si Russell Square, pe linia Piccadilly, cind a fost detonata bomba. „Este bruneta, are ochii negri si purta o bluza albastra, blue jeans si pantofi sport de culoare alba“, spun familia si prietenii.


„S-a nascut in România si a venit in Marea Britanie la 23 de ani. A fost contabila la o editura, apoi s-a hotarit sa isi schimbe profesia“, a declarat sora sa, Diana Grodi, de 48 de ani. „De curind a terminat un curs de pregatire pentru tehnicienii dentari, in Los Angeles. Era angajata de citeva luni la laboratorul din Sloane Square, unde ii facea placere sa lucreze. In timpul liber, ii place foarte mult sa citeasca“, povesteste sora Mihaelei. Diana isi aminteste evenimentele de joi: „Am lasat-o la statia High Barnet. Mai tirziu am incercat sa o sun, dar nu a raspuns“. Diana Grodi a mers din spital in spital in cautarea Mihaelei. „De ce nu ne pot spune ce se intimpla? Spitalele au afisat liste cu raniti, dar nimic despre cei disparuti. Sa ne spuna macar daca au murit. Trebuie sa ne spuna ceva“, afirma ea, printre lacrimi.


Victimele atentatelor de la Londra nu au fost inca identificate


Nici una dintre cele aproximativ 50 de persoane ucise in atentate nu a fost inca identificata, a declarat, Jim Dickie, numarul doi in cadrul Scotland Yard. „Pina in acest moment, nu avem nici un element care sa ne permita sa identificam victimele“ atentatelor cu bomba, soldate cu peste 50 de morti si circa 700 de raniti, produse in trei garnituri de metrou si un autobuz cu etaj, a precizat el.


Politia suspecteaza un marocan


Politia londoneza a cerut diferitelor servicii de politie europene informatii referitoare la un marocan rezident in Marea Britanie, banuit de implicare in comiterea atentatelor de la Madrid si Casablanca. O cerere de informare cu privire la Mohammed al-Guerbouzi a fost difuzata serviciilor de politie din toata Europa, afirma Daily Mail si The Independent. Al-Guerbouzi a disparut de la domiciliul sau din nord-vestul Londrei, precizeaza jurnalele.


Mohammed al-Guerbouzi este banuit ca ar fi unul dintre liderii Grupului Islamic Combatant Marocan (GICM), considerat responsabil pentru comiterea atentatului de la 16 mai 2003, de la Casablanca, si a atentatelor de la Madrid, din 11 martie 2004. Al-Guerbouzi locuieste in Marea Britanie din anii ’80, impreuna cu sotia si cei sase copii, unde a obtinut cetatenie britanica.


Potrivit ziarului The Independent, acesta ar avea legaturi cu palestinianul Abu Qatada, un predicator islamist radical care locuieste la Londra, considerat „liderul spiritual“ al organizatiei Al-Qaida din Europa. Abu Qatada este in prezent arestat la domiciliu, dupa ce a fost detinut timp de doi ani si jumatate in inchisoarea de maxima securitate de la Belmarsh.


Cotidianul precizeaza de asemenea ca, potrivit politiei spaniole, marocanul Jamal Zougam, considerat unul dintre principalii executanti in cazul atentatelor de la 11 martie 2004, de la Madrid, soldat cu 191 de morti, a apelat, in repetate rinduri, numere de telefon fix sau mobil apartinindu-i lui al-Guerbouzi.


Teroristii ar putea ataca din nou


Este „perfect posibil ca teroristii sa atace din nou“, a afirmat Andy Trotter, adjunctul comandantului Politiei britanice a Transporturilor, la doua zile dupa atentatele de la Londra, soldate cu peste 50 de morti si aproximativ 700 de raniti. „Traim intr-un oras liber si deschis, iar sistemul public de transport va ramine astfel. Trebuie sa facem tot posibilul pentru a-i mentine securitatea“, a precizat el. „Daca viata va continua la Londra, daca oamenii ramin liberi sa se deplaseze, atunci ei vor intra si iesi din mijloacele de transport fara a trece printr-un sistem de control. Daca vom incerca sa introducem un astfel de sistem, Londra va fi paralizata“, a avertizat el.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS