15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalProcurorii si jandarmii, in „vizita“ la Fotescu

Procurorii si jandarmii, in „vizita“ la Fotescu

Oamenii legii au dat-o in bara, pentru ca patronul hotelului Bavaria nu era in Craiova


Citiva procurori ai Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie, insotiti de forte speciale ale jandarmeriei bucurestene, au sosit in Craiova ieri-dimineata, la prima ora. Motivul: o descindere in mare secret acasa la Ion Fotescu, administratorul hotelului de patru stele Bavaria, din localitate. Inca de la ora 6.00 dimineata, in baza unui mandat emis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, jandarmii, cu cagule pe fata si pistoale-mitraliera pe umar, si procurorii au patruns in incinta hotelului si in locuinta lui Fotescu din vecinatate. Insa Ion Fotescu lipsea. Gindindu-se ca s-o ascunde la vreo ruda sau cunostinta, jandarmii au vizitat mai multe locatii din Craiova, insa Fotescu nu era de gasit. Ceea ce s-a dorit o descindere in genul celei de la Genica Boerica a avut un final de tot risul: in jurul orei 10.00, un procuror l-a sunat pe Fotescu de pe telefonul personal si l-a rugat sa se prezinte la Parchetul General, pentru a fi audiat. Apoi, oamenii legii s-au intors spasiti la Bucuresti.


Operatiune invaluita in mister


Biroul de presa al Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a oferit nici un amanunt despre aceasta actiune a procurorilor si jandarmilor, sub pretextul ca s-ar influenta mersul anchetei. S-au facut doar supozitii, neconfirmate pina in prezent, vizind o posibila implicare a lui Ion Fotescu intr-o returnare ilegala de TVA sau o spalare de bani.


Culmea intimplarii a fost ca, in timp ce jandarmii si procurorii cotrobaiau prin hotelul Bavaria, prin fata hotelului a trecut cu masina Samir Sprinceana, alt om de afaceri craiovean al carui nume a fost asociat unor returnari de TVA dubioase. Observind masinile Jandarmeriei si un mare numar de ziaristi, Samir a tras pe dreapta sa intrebe ce se intimpla. Cind a auzit ca oamenii legii au facut o descindere la Ion Fotescu, afaceristul craiovean – mai in gluma, mai in serios – a spus: „Cind or veni la mine, le deschid larg portile si ii las sa intre“.


Hotelul Bavaria, izolat de jandarmi


Ion Fotescu n-a fost de gasit de procurori si jandarmi, pentru ca ieri se afla la Brasov, intr-o calatorie de afaceri. Omul de afaceri a declarat ca a aflat de la prieteni de perchezitia pe care procurorii bucuresteni au efectuat-o la sediul firmelor sale din Craiova si ca nu a fost niciodata chemat de procurori pentru a fi audiat, dar se va pune la dispozitia organelor de ancheta.


„M-a sunat un domn procuror, pe la ora 10.00, dupa ce ma sunasera deja prietenii si ma intrebasera ce se intimpla la hotelul meu, cu atitia mascati, cu masini de jandarmi. La noi, in România, e posibil aproape orice, mai intii ti se pune pistolul la cap si apoi se mai discuta. Au intrat in hotelul meu, au inchis toate caile de comunicatie si au confiscat toate telefoanele mobile ale angajatilor. Nu poti sa faci asa ceva, sa inchizi un hotel, in care vin oameni importanti. Voi merge la Parchet, insotit de un avocat si voi vedea despre ce este vorba. Nu m-am sustras de la cercetari si nu m-a cautat nimeni, nici de la politia locala sau Parchet si nici de la Parchetul General. Am luat trei returnari de TVA, pentru o firma pe care o am de 15 ani si care nu este fantoma, dar am luat banii legal. Nu mai vin la Craiova, ma opresc direct in Bucuresti“, a declarat Ion Fotescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU