16.8 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjenii au dat tepe de sute de milioane din banii pentru subventiile agricole

Gorjenii au dat tepe de sute de milioane din banii pentru subventiile agricole

• Agricultorii din Gorj au declarat ca vor cultiva 671 de hectare de teren agricol, au primit subventia de un milion de lei la hectar, insa au „uitat“ sa mai cultive • Reprezentantii Directiei Agricole Gorj au declarat ca vor incerca sa recupereze sumele date • In comuna Albeni s-a ajuns in situatia de a recupera banii in instanta


Reprezentantii Directiei Agricole Gorj au de recuperat 671.000.000 de lei de la agricultorii care au beneficiat de subventii pentru lucrarile de toamna. Fiecarui proprietar de terenuri agricole i s-a acordat cite un milion de lei la hectar, sub forma de subventie, pentru a suporta mai usor costurile pe care le presupun lucrarile agricole. Platile s-au facut in baza unor referate realizate la nivelul fiecarei comune de agentii agricoli si specialistii Directiei pentru Agricultura. Sumele acordate au fost raportate la suprafetele care urma sa fie arate si insamintate de producatorii agricoli din Gorj, si nu la o stare de fapt. Una s-a declarat, raportat si centralizat si alta s-a realizat. In prezent, din datele detinute de Directia pentru Agricultura Gorj, fermierii au solicitat bani pentru 671 de hectare de teren pe care insa nu au cultivat nimic. Specialistii de la Directia Agricola trebuie acum sa recupereze sumele investite degeaba.


S-a ajuns pina la instanta de judecata


Potrivit legislatiei in vigoare, statul acorda suma de 2.500.000 de lei pentru fiecare hectar de teren producatorilor agricoli care detin pina la cinci hectare. Suma se imparte in doua transe, prima fiind de un milion de lei. Producatorii agricoli au primit deja prima transa, iar in perioada urmatoare trebuie sa primeasca si restul de 1.500.000 de lei. Unii insa nu vor mai primi nimic, intrucit au beneficiat degeaba de milionul primit in prima transa. „Este vorba despre 671 de hectare de teren pentru care producatorii agricoli au solicitat subventii, dar nu au cultivat nimic. Pentru a se acorda transa a II-a, agentii agricoli trebuie sa prezinte referate cu lucrarile care s-au efectuat deja. S-a constatat ca pe 671 de hectare nu s-a cultivat nimic. In prezent, incercam sa recuperam acele sume. Cererile au fost depuse inainte de 10 septembrie 2004, deci inainte de a se insaminta. S-a mers pe ceea ce au declarat oamenii. Speram ca nu vom avea probleme la recuperarea banilor. In anumite localitati au aparut insa probleme. La Albeni vom fi in situatia de a apela la instanta de judecata pentru a recupera banii de la patru, cinci producatori“, a declarat Constantin Negrea, director in cadrul Directiei Agricole Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS