22.6 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSubansamble realizate la Bumbesti Jiu pentru cele mai importante fabrici de autoturisme din lume

Subansamble realizate la Bumbesti Jiu pentru cele mai importante fabrici de autoturisme din lume

In Parcul Industrial din Bumbesti Jiu, judetul Gorj, se vor realiza subansamble pentru unele dintre cele mai importante marci de autoturisme din lume. Un investitor francez a incheiat un contract cu administratia Parcului Industrial pentru inchirierea unei suprafete de 4.000 mp, pentru a realiza componente pentru automobile precum Renault, Volvo, Audi si Porche. Marius Vlaicu, directorul Parcului Industrial Bumbesti Jiu, a precizat ca valoarea investitiei se ridica la aproximativ doua milioane de euro si va consta in amenajarea halei de productie si dotarea cu utilaje. Acesta a spus ca initial vor fi angajati 40 de oameni, iar dupa prima jumatatea a acestui an numarul de salariati care vor lucra la fabricarea de subansamble auto va creste pina la 100. Marius Vlaicu a declarat ca este primul investitor serios care vine in Parcul Industrial.


Tot la Bumbesti Jiu, un investitor din Serbia si-a anuntat intentia de a construi, pina la sfirsitul anului, o fabrica pentru producerea de condimente alimentare, biscuiti si sticksuri. Zona Bumbesti Jiu este puternic afectata de somaj, dupa ce mii de salariati ai Uzinei Mecanice Sadu au fost disponibilizati.


12 firme isi desfasoara activitatea in Parcul Industrial


Parcul Industrial Bumbesti Jiu a luat fiinta pe structura Uzinei Mecanice Sadu II, avind ca unic actionar Consiliul Judetean Gorj. In prezent, in incinta Parcului Industrial isi desfasoara activitatea 12 societati, majoritatea dintre acestea avind ca obiect de activitate prelucrarea lemnului, confectii metalice, confectii in sistem lohn. Aproximativ 200 de oameni lucreaza in prezent in Parcul Industrial. Acesta are o suprafata de 20 de hectare, din care 30.000 de metri patrati sint ocupati cu hale industriale, dar numai 40% din suprafata este ocupata. Facilitatile de care beneficiaza cei care incep o activitate economica in aceasta zona industriala sint: scutiri de la TVA si taxele vamale pentru cei care importa masini si utilaje de pe piata europeana; chiria foarte mica, de 0,4 euro pe mp pentru hale de productie, forta de munca ieftina si calificata.


Proiect de reabilitare a parcului de sase milioane de euro


Consiliul Judetean Gorj a depus, la inceputul acestui an, un proiect de reabilitare a Parcului Industrial Bumbesti Jiu la Agentia de Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, pentru a primi finantare din fonduri europene. Valoarea proiectului este de sase milioane de euro, din care zece la suta reprezinta contributia consiliului judetean si consta in reabilitarea de drumuri, cladiri, retele de canalizare, alimentare cu apa, energie electrica si gaze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS