13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSeful DGFP Gorj - cercetat pentru abuz in serviciu si fals

Seful DGFP Gorj – cercetat pentru abuz in serviciu si fals

Dumitru Udroiu, seful Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Gorj, este cercetat de procurori pentru abuz in serviciu si fals, fiind acuzat ca a dispus anularea esalonarii primite de un agent economic. La scurt timp dupa ce a anulat aceasta esalonare de plata la bugetul de stat, el a revenit asupra deciziei, emitind o adresa prin care anunta agentul economic despre micsorarea dobinzii. Cele doua adrese, de anulare a esalonarii si de reducere a dobinzii, au acelasi numar de inregistrare, dar una dintre ele a fost distrusa. Din nefericire pentru Udroiu, aDumitru Udroiu, directorul general al DGFP Gorj, este cercetat de Parchetul de pe linga Tribunalul Gorj pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu si fals. Emil Mota, prim-procurorul Parchetului de pe linga Tribunalul Gorj, spune ca s-a autosesizat din presa si a dispus inceperea cercetarilor in cazul Udroiu. Acesta este acuzat ca in decembrie 2002 a intocmit o adresa prin care anunta anularea esalonarii la plata pentru o societate comerciala. Aceasta anulare era de fapt o adresa, care a fost trimisa administratorului firmei si care se voia de fapt o invitatie voalata in biroul directorului Udroiu pentru „negocieri“.

Sarabanda adreselor

Societatea ARC Tirgu Carbunesti, beneficiara esalonarii, trebuia, conform graficului de esalonare a platilor, sa achite prima rata pina la 13.12.2002. Deoarece la acea data societatea nu avea in cont sumele disponibile pentru aceasta plata, ea a efectuat platile dupa ce a incasat de la Grupul de Pompieri Gorj suma de 273.313.993 de lei. Plata s-a facut pe 17.12.2002.

Pe 20 ianuarie 2003, la sediul firmei s-a primit adresa 862/14.01.2003, emisa de Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, in care se specifica nerespectarea termenelor de plata prevazute in graficul de reesalonare. Firma era anuntata de asemenea ca a pierdut dreptul la inlesniri acordate la plata obligatiilor restante datorate bugetului de stat, urmind sa fie aplicate regulile de recuperare a creantelor bugetare prin executare silita.

La sediul Finantelor Gorj au avut loc discutii intre Dumitru Udroiu, Clement Mocanu, patronul societatii ARC, si Maria Lumezeanu, directorul Administratiei Finantelor Publice Tirgu Carbunesti.

„Ca urmare a discutiilor purtate intre mine, Dumitru Udroiu si doamna Lumezeanu, s-a convenit modificarea datei ordinelor de plata si, totodata, modificarea continutului adresei primite la sediul societatii mele. In acest sens, a fost emisa o alta adresa cu acelasi numar de inregistrare, dar cuprinzind informatia ca nivelul dobinzii prevazut in graficele de reesalonare a fost modificat. Adresa initiala care anunta pierderea esalonarii la plata a fost luata de doamna Lumezeanu, raminind la sediul societatii noastre cealalta adresa“, a declarat Mocanu. Societatea ARC si-a mentinut conventia de esalonare la plata a datoriilor la bugetul de stat si, in prezent, Clement Mocanu s-a autodenuntat in acest caz.

Dumitru Udroiu sustine ca nu stie de nici o adresa trimisa catre ARC de anulare a esalonarii. „Este o singura adresa la Directia de Finante Gorj prin care societatea ARC este anuntata ca rata dobinzii a scazut“, a spus seful finantelor gorjene.

Clement Mocanu a mai facut o plingere impotriva lui Dumitru Udroiu, pe care a inaintat-o Parchetului National Anticoruptie (PNA), care deocamdata nu a demarat cercetarile. In plingerea trimisa catre PNA au fost reclamate mai multe persoane care au ocupat sau ocupa functii importante in judet. Singurul impotriva caruia s-a inceput urmarirea penala este Nicolae Mischie, fostul lider al PSD Gorj. Dumitru Udroiu, Marinel Nedelut, fostul sef al Garzii Financiare Gorj, Ion Vulpe, Nicolae Bercea si alti sefi din Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) nu au fost audiati de procurorii anticoruptie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS