17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCulisele falimentarii UREX ROVINARI SA Gorj

Culisele falimentarii UREX ROVINARI SA Gorj

„Unele din metodele puse in practica de agentii economici evazionisti in vederea fraudarii bugetului de stat impresioneaza atit prin complexitate, cit si prin sumele mari cu care reusesc sa se sustraga de la plata. In acest sens, se construiesc adevarate retele de firme prin care se tranzactioneaza marfurile. Pentru a da o aparenta legalitate comertului realizat, se utilizeaza documente cu regim special pe numele respectivelor societati, care sint folosite in functie de necesitatile de moment“, a aratat Neculae Plaiasu, secretar de stat in cadrul Ministerului Finantelor Publice, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Conducatorul unei astfel de retele este si Alexandru Crisan, care a infiintat in ultimii 13 ani, direct sau prin intermediul familiei sale, zece societati comerciale.

Zece firme infiintate pentru a „stoarce“ alte doua cumparate

In urma controalelor efectuate de inspectorii Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) in perioada 2003 – 2004, s-a stabilit ca acesta, impreuna cu familia sa, a desfasurat o serie de activitati ilegale, care au condus in final la acumularea unor obligatii fiscale de 841 de miliarde de lei.

Astfel, ANAF a derulat inspectii fiscale la toate companiile care fac parte din grupul de societati controlat de familia Crisan: ALEXANDER SRL Brasov, ALEXANDER CO SRL Brasov, ALEXANDER TRADING INTERNATIONAL SRL Brasov, MULTITRADE COMPANY SRL Brasov, MONDEXIM SRL Brasov, MATECO IMPEX SRL Brasov, PHOENIX TRADE SRL Brasov, PHOENIX TRADING COMPANY SRL Brasov, SFINX SRL Brasov, SFINX TRADE SRL Brasov, HIDROMECANICA SA Brasov, UREX ROVINARI SA Gorj.

Din cauza atitudinii ostile manifestate de Alexandru Crisan fata de inspectorii fiscali si a refuzului acestuia de a permite accesul reprezentantilor autoritatii fiscale in sediile declarate, s-a apelat la organele de politie. Au fost necesare peste doua luni de actiuni insistente pina cind Fiscul a reusit sa demareze operatiunea de inspectie fiscala a activitatii economice a societatilor din cadrul grupului.

Principalele societati implicate in mecanismul fraudulos pus la punct de Alexandru Crisan au fost UREX ROVINARI SA Gorj si HIDROMECANICA SA Brasov, foste companii cu capital de stat. Aceste societati au fost parazitate, incepind cu momentul privatizarii, de alte societati din cadrul grupului, fondurile banesti de care acestea dispuneau fiind transferate in cele din urma in buzunarul personal al lui Alexandru Crisan si al apropiatilor acestuia, dupa cum se arata in comunicatul Ministerului de Finante.

SC UREX ROVINARI, sursa de imbogatire cu ordine de compensare

SC UREX ROVINARI SA a fost infiintata in 1997 prin reorganizarea unor subunitati din cadrul REGIEI AUTONOME A LIGNITULUI OLTENIA. Privatizarea acestei societati a avut loc in 1999, cind Alexandru Crisan a semnat contractul de vinzare-cumparare privind achizitia integrala a capitalului social al SC UREX ROVINARI SA, la valoarea de 2,9 miliarde de lei.

Achitind un avans de doar 400 de milioane de lei, Crisan a inceput sa utilizeze ilegal resursele financiare ale SC UREX ROVINARI SA. La doar cinci zile de la semnarea contractului de privatizare, a inceput sa cedeze ilegal catre SC MBI COMIMPEX SRL Bucuresti si SC PROVAVO GRUP SRL Brasov ordine de compensare fara a exista obligatii certe si exigibile catre acestea. Pina la achitarea integrala a contravalorii actiunilor, a reusit sa transfere in conturile societatilor pe care le controla suma totala de 17,8 miliarde de lei.

Pentru a da o tenta de legalitatea operatiunilor efectuate, a incheiat cu cele doua societati contracte de vinzare-cumparare de produse petroliere, in care a stipulat termenele limita pentru restituirea sumelor cedate. Fondurile au fost rambursate cu intirziere, fara ca UREX sa solicite plata penalizarilor aferente, in suma totala de noua miliarde de lei. Apelind doar la resursele societatii privatizate, Alexandru Crisan a reusit sa intre in posesia activelor acesteia.

O afacere care ar fi putut deveni profitabila

Desi activitatea desfasurata de SC UREX ROVINARI SA – de furnizare de constructii metalice, parti componente, montaje miniere in subteran si la suprafata minelor catre COMPANIA NATIONALA A LIGNITULUI OLTENIA SA Tirgu Jiu – trebuia sa reprezinte o afacere profitabila, totusi societatea a inregistrat la 31 decembrie 2002 o pierdere contabila de 220 de miliarde de lei. Activitatea neprofitabila a continuat si in perioada urmatoare, astfel incit societatea a declarat la 31 august 2004 o pierdere contabila de 89 de miliarde de lei.

Din analiza cheltuielilor care au influentat rezultatele perioadei postprivatizare, s-a constatat ca societatea a inregistrat in evidentele contabile contravaloarea facturilor emise de SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL, SC MULTITRADE COMPANY SRL, SC MONDEXIM SRL, SC SANCRIS SRL, SC ALEXANDER CO SRL, SC ALEXANDER SRL si SC ALEXANDER TRADING INTERNATIONAL SRL in suma de 175,7 miliarde lei, reprezentind comisionul datorat de SC UREX ROVINARI SA pentru diverse operatiuni fictive.

Potrivit contractelor de comision si a actelor aditionale incheiate de SC UREX ROVINARI SA cu SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL si SC MULTITRADE COMPANY SRL, comisionul perceput trebuia negociat pentru fiecare operatiune in parte, neputind depasi procentul de 39% din contravaloarea operatiunii intermediate. Totusi, din analiza situatiei privind bunurile si serviciile furnizate de SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL Brasov si SC MULTITRADE COMPANY SRL Brasov se remarca faptul ca acestea au emis catre SC UREX ROVINARI SA, in perioada 2000-2003, facturi fiscale in valoare totala de 240 de miliarde de lei, din care comisioanele percepute reprezinta peste 50%, respectiv 134 de miliarde de lei.

Inginerii financiare cu firme interpuse

Un caz aparte il constituie SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL Brasov, firma infiintata in cursul anului 1991. Desi societatea se afla in procedura de reorganizare judiciara inca din luna februarie 2000, Alexandru Crisan a continuat sa desfasoare in mod ilegal diverse operatiuni economico-financiare, fara a avea aprobarea administratorului judiciar si a judecatorului sindic.

Stingerea obligatiilor catre principalii furnizori ai societatii, respectiv SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL, SC MULTITRADE COMPANY SRL, SC MONDEXIM SRL si SC ALEXANDER TRADING COMPANY SRL, s-a efectuat in majoritatea cazurilor prin cedarea ordinelor de compensare primite de la COMPANIA NATIONALA A LIGNITULUI OLTENIA SA Tirgu Jiu. Ordinele de compensare au fost utilizate in cele din urma de catre SC HIDROMECANICA SA Brasov, care le-a folosit pentru plata energiei electrice furnizate de SC ELECTRICA SA.

Din analiza situatiei sumelor achitate acestor societati in perioada 1 ianuarie 2002 – 31 august 2003, s-a constatat ca SC UREX ROVINARI SA a cedat ordine de compensare fara a exista obligatii certe si exigibile. Desi contravaloarea totala a facturilor emise de SC MULTITRADE COMPANY SRL in perioada mentionata a fost de 38 de miliarde de lei, totusi SC UREX ROVINARI SA a cedat ordine de compensare in valoare totala de 80 de miliarde de lei.

Pentru a transfera in contul SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL Brasov suma totala de 176 miliarde lei, Alexandru Crisan a apelat la o miscare inteligenta, introducind in circuitul comercial o societate din afara grupului pe care il controla – SC PRINTER ROM IMPEX SRL Dej.

SC UREX ROVINARI SA emitea comenzi catre SC PRINTER ROM IMPEX SRL Dej prin care solicita livrarea unor materiale si marfuri. Ulterior, erau intocmite facturile proforma in baza carora SC UREX ROVINARI SA putea ceda aparent legal ordinele de compensare pe care le detinea. Totusi, imediat dupa realizarea operatiunii de compensare, SC UREX ROVINARI SA redacta o adresa in care specifica: „Datorita cresterii de preturi care au avut loc in ultima perioada, va mandatam sa vindeti marfa comandata de noi si sa ne virati sumele rezultate la SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL, urmind sa va retineti contravaloarea prestarilor de servicii efectuate in acest sens“.

Datorii imense la bugetul statului

In urma dispozitiei exprese a lui Alexandru Crisan, in calitate de presedinte al Consiliului de Administratie, diversi clienti ai SC UREX ROVINARI SA Gorj au virat sumele datorate catre SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL Brasov. In doar doi ani s-a reusit deturnarea sumei de 75 miliarde de lei, sansele unei actiuni de recuperare a lichiditatilor fiind minime datorita incapacitatii de plata a societatii brasovene constatata de Judecatorie inca din cursul anului 2000.

Transferul ilegal al fondurilor a avut loc in conditiile in care SC UREX ROVINARI SA Gorj a acumulat obligatii importante catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si cel al fondurilor speciale. Desi a beneficiat si de ajutoare de stat, prin reesalonarea datoriilor, SC UREX ROVINARI SA nu si-a respectat angajamentele asumate, astfel incit a pierdut toate facilitatile acordate, obligatiile fiscale ale acesteia ajungind la sfirsitul lunii iulie 2004 sa atinga valoarea de 747 de miliarde de lei.

In acelasi timp insa, Alexandru Crisan a reusit sa transfere ilegal catre societatile din Brasov pe care le controla fonduri ale SC UREX ROVINARI SA in suma totala de 300 miliarde lei.

Drept urmare, Fiscul a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciara pentru a putea recupera obligatiile fiscale neachitate la termenele legale si continuarea cercetarilor de catre autoritatile de urmarire penala. De altfel, instanta a hotarit inceperea procedurii de faliment, numind in calitate de administrator judiciar SC SIOMAX SRL Tirgu Jiu.

HIDROMECANICA Brasov, ultima „vaca de muls“

O alta societate care a avut de suferit in urma preluarii acesteia de Alexandru Crisan a fost HIDROMECANICA SA Brasov. Astfel, desi in momentul privatizarii in luna septembrie 2001 aceasta acumulase datorii de doar 83 miliarde lei, totusi in luna noiembrie 2003, data la care a reintrat in proprietatea APAPS, obligatiile fiscale crescusera la 267 de miliarde de lei.

Resursele financiare ale acesteia au fost directionate catre societati din cadrul grupului controlat de familia Crisan, HIDROMECANICA SA platind in avans suma totala de 3 miliarde lei. Aceste viramente au fost facute in dauna bugetului de stat si furnizorului de electricitate, care in prezent are de incasat suma de 20 miliarde lei.

Totodata, datorita utilizarii frauduloase a fondurilor, SC HIDROMECANICA SA Brasov a pierdut de doua ori facilitatile fiscale pe care le obtinuse de la autoritatile publice.

Inlesnirile acordate in luna decembrie 2001, de 43 miliarde lei, au fost anulate in urma neachitarii ratelor de esalonare scadente in luna decembrie 2002. Ulterior, printr-o conventie incheiata in luna aprilie 2003, Ministerul Finantelor Publice i-a oferit noi facilitati pentru plata obligatiilor fiscale in valoare totala de 57 miliarde lei, nerespectata insa de SC HIDROMECANICA SA. Drept urmare au fost repuse in evidenta Fiscului toate obligatiile fiscale ale societatii.

In baza unui contract incheiat in decembrie 2001 si a actelor aditionale la acesta, SC HIDROMECANICA SA Brasov a livrat catre SC UREX ROVINARI SA Gorj in perioada 1 ianuarie 2002 – 31 august 2003 diverse produse in valoare totala de 43 miliarde lei. In afara acestei sume, ca urmare a semnarii unor contracte de cesiune de creante cu societatile din cadrul grupului controlat de familia Crisan, societatea brasoveana trebuia sa incaseze de la SC UREX ROVINARI SA Gorj alte 23 miliarde lei reprezentind contravaloarea pretinselor servicii oferite de SC MONDEXIM SRL, SC PHOENIX TRADING COMPANY SRL si SC ALEXANDER TRADING INTERNATIONAL SRL.

Pentru achitarea obligatiilor catre SC HIDROMECANICA SA Brasov, SC UREX ROVINARI SA a cedat ordine de compensare primite de la COMPANIA NATIONALA A LIGNITULUI OLTENIA SA Tirgu Jiu in valoare totala de 35 miliarde lei. Alte trei miliarde lei au fost platite prin intermediul sistemului bancar, in prezent societatea gorjeana raminind cu o datorie de 28 miliarde lei.

„Avind in vedere operatiunile ilicite desfasurate de familia Crisan, Fiscul a sesizat institutiile de specialitate pentru continuarea cercetarilor pe linie penala si a demarat operatiunile de recuperare a obligatiilor bugetare restante“, a declarat secretarul de stat Neculae Plaiasu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS