13.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalBugetul Primariei Rovinari - prejudiciat cu peste 50 de miliarde de lei

Bugetul Primariei Rovinari – prejudiciat cu peste 50 de miliarde de lei

Fostul primar al orasului Rovinari, Ilie Rautescu (PSD), a adus primaria in pragul falimentului, contractind lucrari de miliarde, chiar in timpul campaniei electorale. In ultima sedinta a Consiliului Local Rovinari, actualul primar Dorin Filip a prezentat situatia economica in care se gaseste institutia, precum si contractele realizate de fostul primar Rautescu. Din raportul citit in sedinta de consiliu, reiese ca Primaria Rovinari are in prezent un deficit de peste 50 de miliarde de lei, constind in furnizori neachitati si contracte de lucrari cu termen de finalizare in 2004. Raportul primarului i-a lasat cu gura cascata si pe consilierii PSD, care nu credeau ca fostul lor sef de partid si de primarie a facut atitea cheltuieli intr-un termen foarte scurt.

Lucrari de peste 20 de miliarde in campania electorala

Cu toate ca a fost instalat in functia de primar pe 28 iunie, Dorin Filip a ezitat timp de o luna sa se pronunte asupra situatiei economice a primariei, preferind sa faca o analiza in detaliu, bazata pe documente existente in institutie. In acest sens, a angajat o firma de contabilitate care a verificat fiecare document si a concluzionat ca Primaria Rovinari inregistreaza un deficit de peste 50 de miliarde de lei, constind in furnizori neachitati si lucrari contractate ce au termen de finalizare anul 2004. Conform actelor justificative, cele mai multe contracte au fost semnate in timpul campaniei electorale, beneficiarii miliardelor publice fiind „firmele de casa“ ale lui Rautescu. Valoarea contractelor este de peste 20 de miliarde, acestea fiind incheiate fara asigurarea capacitatii de plata. Exemple in acest sens sint contractul numarul 36, incheiat cu firma SC GEVIPLAST SRL TIMISOARA, pe 5.05.2004, avind o valoare de 4.636.240.000 de lei, precum si contractul incheiat in aceeasi zi cu firma SC LUCSTAR SRL, in valoare de 1.858.965.834 de lei. Tot firma SC LUCSTAR SRL a beneficiat in plina campanie electorala (pe 27.05.2004) de un contract in valoare de 3.000.000.000 lei, si exemplele ar putea continua. Usurinta cu care primarul Rautescu a cheltuit banul public este demonstrata si de contractul numarul 47, incheiat intre Primaria Rovinari si SC KOMORA SRL Calarasi, in valoare de 2.070.954.000 lei, reprezentind cadastrul de specialitate imobiliar.

Acest contract a fost semnat de Rautescu chiar in ziua in care noul primar, Dorin Filip, depunea juramintul (28.06.2004) si antedatat 21 iunie. Ilie Rautescu a semnat acest contract, stiind ca nu mai este primar, pierzind alegerile din 20 iunie.

Rautescu este bun de plata

Raportul prezentat de primarul Dorin Filip in sedinta de consiliu local din 30 iulie i-a lasat cu gura cascata pe consilieri, care au hotarit sistarea lucrarilor si chemarea in instanta a fostului primar, Ilie Rautescu, pentru a da socoteala in legatura cu miliardele duse pe apa simbetei. Proiectul de hotarire privind sistarea lucrarilor si chemarea in garantie in instanta a fostului primar a fost votat si de consilierii PSD. Multi dintre acestia au marturisit ca nu au avut cunostinta de ce a facut fostul primar, motivind ca nu au avut acces la documentele prezentate de Dorin Filip, care, de altfel, erau publice. Rautescu nu a luat niciodata in calcul Legea 544, privind accesul la informatiile de interes public, nici macar propriii angajati neavind acces la documentele din primarie. Dorin Filip a sesizat Curtea de Conturi, urmind ca, in cel mai scurt timp, o echipa de control sa se deplaseze la Rovinari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS