10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProfanatorii de morminte din Celaru risca sa ajunga la puscarie

Profanatorii de morminte din Celaru risca sa ajunga la puscarie

Parchetul de pe linga Judecatoria Craiova a dispus trimiterea in judecata a celor sase persoane care, la inceputul acestui an, au deschis cosciugul unui satean din Celaru – mort de doua saptamini – pentru a-i taia inima si a bea zeama facuta din aceasta.

Inima mortului, fripta pe jar

Povestea ce pare desprinsa dintr-un film de groaza isi are inceputul pe 28 decembrie 2003, cind Petre Toma, din satul Marotinu de Sus, comuna Celaru, a fost inmormintat in cimitirul din sat. La citeva zile dupa inhumare, Gheorghe Marinescu, cumnatul celui decedat, dar si alti membri ai familiei acestuia s-ar fi simtit rau, acuzind dureri de tot felul. Considerind ca au fost napaditi de boli din cauza ca batrinul Petre Toma i-ar bintui dupa ce s-a transformat in moroi, membrii familiei Marinescu s-au gindit ca ar scapa de necazuri daca ar bea o zeama facuta din inima mortului.

In noaptea de 9 spre 10 ianuarie, Marinescu si citiva vecini care s-au oferit sa-l ajute – Mircea Mitrica, Stelica Popa, Florea Constantin, Ion Ionescu si Oprea Pascu – s-au dus in cimitir sa-l dezgroape pe Toma. Cei sase au dat deoparte placa de beton pusa pe mormint, dupa care Mitrica a intrat in groapa, a desfacut capacul sicriului si, cu un virf de coasa, a despicat pieptul cadavrului si i-a taiat o bucata din inima. In aceeasi noapte, cei sase au facut focul la o raspintie de drumuri si au ars bucata de inima – infipta intr-o furca. Toata cenusa rezultata in urma arderii inimii mortului a fost pusa intr-o cana cu apa, din care au baut membrii familiei Marinescu.

„Ceea ce am facut era necesar pentru ca membrii familiei mele sa se insanatoseasca“

Floarea Cotoran, fiica barbatului decedat, nu s-a impacat cu ideea ca trupul neinsufletit al tatalui sau a fost profanat de rude si a sesizat politia si Parchetul in legatura cu cele intimplate. Cei sase care au deschis mormintul lui Petre Toma urmeaza sa dea socoteala in fata judecatorilor pentru faptele lor, riscind sa stea trei ani in spatele gratiilor. In fata oamenilor legii, toti sase si-au recunoscut faptele si au declarat ca regreta cele intimplate. Gheorghe Marinescu a tinut insa sa mentioneze: „Ceea ce am facut era necesar pentru ca membrii familiei mele sa se insanatoseasca si sa nu se mai simta rau, avind in vedere ca, dupa deces, Toma Petre s-a transformat in strigoi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS