13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNereguli financiare de peste 760 de milioane la SC NEY TRANSPORT

Nereguli financiare de peste 760 de milioane la SC NEY TRANSPORT

De trei luni, firma nu indeplinea conditiile de autorizare pentru transport

Directia de Control Fiscal din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Dolj a verificat, la solicitarea Parchetului de pe linga Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei, modul de determinare, inregistrare in evidenta contabila si virare a obligatiilor catre bugetul statului si a contributiilor sociale ale societatii NEY TRANSPORT SRL din Craiova, firma implicata in tragicul accident de la Mihailesti. Din verificarile efectuate, care au vizat perioada februarie 2003 – mai 2004, inspectorii fiscali au concluzionat ca societatea NEY TRANSPORT are obligatii de 762 de milioane de lei catre bugetul statului, dintre care aproape 670 de milioane de lei reprezinta sume confiscate de DGFP Dolj.

In raportul incheiat de inspectori se precizeaza ca in luna septembrie 2003 societatea nu a facturat si nu a inregistrat in evidenta contabila venituri de 130 de milioane de lei din prestatiile de transport efectuate. Conform foilor de parcurs, transporturile efectuate in luna septembrie au fost facturate catre SC MIHTRANS SRL, cealalta firma implicata in accidentul de la Mihailesti, si inregistrate in contabilitate o luna mai tirziu. De asemenea, conform foilor de parcurs, SC NEY TRANSPORT a efectuat pentru aceeasi societate prestatii in valoare de peste 230 de milioane de lei in luna martie 2004, facturate si inregistrate in contabilitate o luna mai tirziu. Inspectorii fiscali au concluzionat ca societatea verificata a diminuat nejustificat si ilegal veniturile inregistrate in lunile septembrie 2003 si martie 2004 si a calculat eronat impozitul pe veniturile microintreprinderilor. Raspunzator pentru abaterile constatate este, in opinia inspectorilor, administratorul societatii. Pentru cele doua nereguli contabile, firma a fost amendata cu suma de 20 de milioane de lei.

Transport ilegal de marfuri

In perioada verificata, firma NEY TRANSPORT a desfasurat activitate de transport rutier de marfuri cu doua autovehicule – o semiremorca si un autotractor – care nu figureaza in evidentele contabile ale societatii. Conform administratorului societatii, cele doua utilaje au fost achizitionate in sistem leasing de SC MIHTRANS SRL si puse la dispozitia SC NEY TRANSPORT fara ca intre cele doua firme sa existe relatii contractuale scrise. Inspectorii fiscali au concluzionat ca firma nu a indeplinit conditiile legale de transport pentru cele doua autovehicule in perioada 18 ianuarie 2004 -17 mai 2004. De asemenea, in perioada martie 2004 -17 mai 2004, societatea a desfasurat ilegal activitate de transport rutier de marfuri cu un autotractor, proprietate a societatii, cit si cu un autotractor al societatii MIHTRANS SRL, intrucit, incepind din martie 2004, SC NEY TRANSPORT nu mai indeplinea conditiile de autorizare si efectuare a transporturilor rutiere publice. Pentru neindeplinirea conditiilor legale, inspectorii au confiscat veniturile de 668 de milioane de lei obtinute ilicit. Nereguli au fost descoperite si la virarea CAS-ului. Pentru ca nu a virat contributia la buget timp de trei luni consecutiv, societatea a fost amendata contraventional cu 50 de milioane de lei. Dosarul complet a fost inaintat Parchetului de pe linga Curtea de Apel Craiova, pentru definitivarea cercetarilor.

In cazul celeilalte firme de transport implicate in accidentul de la Mihailesti, SC MIHTRANS SRL, Directia de Control a cerut prelungirea termenului de finalizare a controlului cu 15 zile, intrucit la aceasta societate volumul de munca este mai mare. Pina in prezent, inspectorii fiscali au reusit sa verifice activitatea din perioada 1999-2000, urmind ca in doua saptamini sa prezinte si rezultatele complete pentru ceilalti ani de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS