14 C
Craiova
vineri, 17 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCotonogit de fratele cel mare, ingrijit de sora mai mica

Cotonogit de fratele cel mare, ingrijit de sora mai mica

Ancuta si Ionel Mihaita Preda au ajuns ieri la Urgenta Spitalului Judetean din Craiova adusi de vecinul la care stau cu chirie. Mama lor a ramas la cimp, cu vacile. Nu si-ar fi permis sa piarda piinea pe o zi.

„Sintem din Leamna de Jos. N-a avut cine sa vina cu Mihaita la spital. Mami e cu vacile, tati e mort de patru ani. N-avem casa. Stam cu chirie la un vecin, intr-o camera. O sa stau eu cu frate-meu pina stiu ca e bine si vine cineva sa ma ia acasa“. Fetita de numai 11 ani este serioasa si barbia ii tremura, prevestind plinsul. Se abtine si povesteste mai departe: „I-a rupt piciorul fratele nostru mai mare. E intr-a IX-a. A vrut sa-l bata, Mihaita a incercat sa fuga si al mare i-a apasat cu piciorul peste piciorul lui“. Intins pe targa, Mihai confirma spusele surorii, dind din cap. Pe piept are doua jumatati de covrig, daruite probabil de asistente sau de brancardieri. Toti se uita cu mirare la fetita de o schioapa care isi pazeste fratele.

„Nu stiu cind ma intorc acasa. Sa vedem ce fac cu frate-meu. Si dup-aia, daca vine cineva sa ma ia acasa…“. Targa se departeaza impinsa de un barbat in halat verde. Ancuta alearga sa tina pasul cu el in timp ce baiatul o cauta cu privirea si striga disperat: „Tine-te dupa mine!“. Barbatul il linisteste. „Stai cuminte ca vine si ea, nu ramii singur“. Liftul cu targa urca la etajul noua, la chirurgie pediatrica. „Poate vine si mama dupa ce termina cu vacile…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS