19.5 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMoartea unui nou-nascut, anchetata de Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj

Moartea unui nou-nascut, anchetata de Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj

• O fetita venita pe lume cu citeva zile in urma la Spitalul Filiasi a murit la Spitalul de Urgenta Craiova, in urma unui traumatism cranio-cerebral, care nu putea fi capatat decit daca cineva ar fi scapat-o din brate direct in cap • Procurorii incearca sa identifice si sa puna sub acuzare cadrele medicale care se fac vinovate de moartea copilului

Alexandra Buta s-a nascut pe 28 ianuarie la Spitalul din Filiasi. A trait doar sase zile, decedind la Spitalul de Urgenta Craiova – unde a fost transferata cind starea sanatatii sale s-a inrautatit – pe 3 februarie. Cauza mortii – un traumatism cranio-cerebral care nu putea fi capatat decit daca cineva care a tinut-o in brate pe fetita ar fi scapat-o pe podea si copilul s-ar fi lovit la cap.

Fetita era al doilea copil al familiei Buta din satul Picu al comunei Ionesti – judetul Gorj. Marius si Luminita Buta, ambii de 29 de ani, mai au un baietel de sase ani si jumatate si si-au dorit foarte mult o fetita. De aceea au fost foarte bucurosi cind au aflat ca dorinta le va fi indeplinita. Bucuria lor a fost insa de scurta durata. „Nu stiu ce s-a intimplat cu copilul, ce i-au facut la Spitalul din Filiasi. Probabil ca vreo asistenta sau vreo doctorita l-a scapat in cap cind il tinea in brate sau cine stie ce i-au facut“, a afirmat Luminita Buta.

Cadrele medicale isi sustin nevinovatia

Cadrele medicale ale Spitalului din Filiasi sustin ca micuta n-a patit nimic cit s-a aflat in ingrijirea lor. „Alexandra Buta s-a nascut la ora 1.30, in noaptea de 27 spre 28 ianuarie. Nasterea a decurs normal. Era a doua nastere a mamei, n-a fost nevoie nici macar de o incizie, nu s-a pus problema folosirii forcepsului. Fetita, in greutate de 3,500 kg, a tipat, a respirat, n-a pus probleme, primind Abgar 9, o nota foarte mare. A fost supravegheata permanent de asistenta de pe sectie in prima noapte a sa, fiind practic singurul nou-nascut din acea noapte. Apoi, noi am predat-o celor de la pediatrie“, a declarat dr. Doina Cojocaru, medic primar obstetrica-ginecologie.

La rindul sau, medicul pediatru sustine ca fetita a primit toata atentia cit s-a aflat in ingrijirea sa. „Copilul a avut o evolutie normala pina pe 30 ianuarie. Pe 1 februarie, duminica, asistentele m-au anuntat ca fetita nu se simte bine. Am vazut-o – avea o tenta icterica – si am decis sa o trimitem la Craiova pentru ca acolo au posibilitati mai bune de investigare si tratament. Nu pot sa stiu ce s-a intimplat cu copilul“, a precizat dr. Irina Ticleanu, medic pediatru.

Medicii implicati, chemati sa dea socoteala la Parchet

Cu toate acestea, fetita a ajuns in stare grava la Spitalul de Urgenta Craiova. „Nici mie nu mi-au spus ce s-a intimplat cu fetita. Stiam doar ca are icter. Abia luni, pe la prinz, mi-au zis la Craiova ca are un cheag de singe la creier, iar marti fetita noastra a murit“, povesteste mama micutei.

Parchetul de pe linga Tribunalul Dolj s-a autosesizat si a declansat o ancheta pentru a lamuri conditiile in care a decedat micuta, in conditiile in care legistii au constatat ca decesul a survenit ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral. „Ancheta este in desfasurare, miine ( astazi-n.r.) urmind sa fie audiati toti medicii care l-au ingrijit pe copil“, a declarat procurorul Robert Kelemen, purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Dolj.

Si conducerea unitatii spitalicesti din Filiasi va face o ancheta in acest caz. „Asteptam si noi rezultatele anchetei procurorilor, pentru ca nici noi nu ne dam seama ce s-a intimplat. Oricum, cadrele medicale care vor fi gasite vinovate se vor alege cu sanctiuni drastice, mergindu-se pina la desfacerea contractului de munca“, a mentionat dr. Mariana Georgescu, medic primar, seful Sectiei Obstetrica-Ginecologie din cadrul Spitalului Filiasi.

„Niciodata n-o sa mai calc pe la Spitalul din Filiasi“

Intre timp, parintii si-au luat copilul acasa si l-au ingropat miercuri, cu putinii lor bani, pentru ca nici unul dintre ei nu are un loc de munca, lucrind cu ziua pe unde apuca. Oricum, ei sint hotariti sa nu mai apeleze niciodata la serviciile medicilor din Filiasi. „Nu ma mai duc niciodata acolo. Le-am dat doctorilor 600.000 de lei si cafea, cum se obisnuieste, cu o saptamina inainte de nastere, gindindu-ma ca o sa aiba mai multa grija de copil. Da’ acum, la ce mi-au facut, niciodata n-o sa mai calc pe la Spitalul din Filiasi“, a spus Luminita Buta. „Mai bine stringem zece milioane si le dam doctorilor din Craiova, da’ macar stim ca au grija de viitorul nostru copil“, a completat-o sotul ei, Marius Buta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS