20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBraconaj piscicol si trecere ilegala a frontierei la Portile de Fier II

Braconaj piscicol si trecere ilegala a frontierei la Portile de Fier II

• Politistii de frontiera mehedinteni au simulat retinerea
a trei romani care incercau sa treaca ilegal Dunarea • Sapaturile pentru ridicarea Hidrocentralei Portile de Fier II au scos la iveala existenta unui port roman in zona

Trei persoane se desprind cu o barca de malul sirbesc al Dunarii si se indreapta spre cel romanesc, dar sint observate de politistii de frontiera mehedinteni, care patrulau in zona. Acestia anunta prin statia radio dispeceratul si este alarmat echipajul de pe nava de interventie. La aparitia salupei rapide, cei trei barbati incearca sa intoarca barca, dar sint interceptati. Urmeaza somatia si focul de avertisment. Cu toata sperietura locuitorilor din zona, toata actiunea face parte dintr-o simulare a unei situatii reale, de trecere ilegala a frontierei, cu care se confrunta periodic politistii de frontiera din sectorul Portile de Fier II.

La sfirsitul saptaminii, Politia de Frontiera Mehedinti a desfasurat un nou episod al campaniei „Pe drumuri de frontiera“.

Potrivit subcomisarului Mariana Cenea, purtatorul de cuvint al institutiei, aceasta actiune a fost initiata pentru „cunoasterea si intelegerea corecta de catre societatea civila a atributiilor, activitatii si rolului pe care il au politistii de frontiera in asigurarea ordinii si linistii publice in zona de responsabilitate“.

Pe linga simularea unei tentative de trecere ilegala a granitei, politistii de frontiera au retinut si un grup de braconieri care pescuiau pe Dunare fara autorizatie.

„A fost unul dintre evenimentele cu care ne confruntam in aceasta zona, de intrare ilegala dinspre Serbia spre Romania. Pentru prinderea infractorilor actionam, de regula, prin dispozitivul nostru, folosind ambarcatiunea rapida. Problema braconajului piscicol se regaseste destul de des in aceasta zona, fiind inregistrate 17 astfel de fapte, fiind implicate 21 de persoane“, a spus comisarul Nicolae Harca, coordonatorul actiunii. De la inceputul anului, politistii de frontiera din sectorul Portile de Fier II au desfasurat 162 de actiuni, care au cuprins 5.695 de misiuni, 581 de patrulari auto si 273 de patrulari fluviale. Dintre cele 42 de infractiuni constatate, cele mai multe au privit braconajul piscicol, trecerea frauduloasa a frontierei de stat si contrabanda.

Malul sting al Dunarii, organizat ca zona de frontiera inca din epoca romana

Istoricul sectorului de frontiera Portile de Fier II incepe in 1964, cind in zona a functionat Batalionul 67 Graniceri. In perioada 1999-2000, activitatea autoritatilor de granita s-a desfasurat in cadrul unui Detasament al Sectorului Politiei de Frontiera Drobeta Turnu Severin. Din mai 2000 a luat fiinta Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Mehedinti, cu opt sectoare subordonate, printre care si Portile de Fier II, acesta din urma marindu-si zona de responsabilitate, in mai 2003, prin desfiintarea sectorului Vrancea.

In 1936, intr-un manuscris apartinind lui Alexandru Barcacila, se vorbea despre o fortificatie romana in Ostrovul Mare, fara a fi insa cunoscuta; abia in 1981, cu sprijinul granicerilor, sapaturile arheologice au scos la iveala ruinele unei cetati romane, prevazute cu turnuri de observare. Aceste cetati, din epoca romana tirzie, demonstreaza ca malul sting al Dunarii si o parte din teritoriul Daciei sudice nu au fost abandonate o data cu retragerea aureliana, ci au fost reorganizate ca zona de frontiera de adincime, cu rol de acoperire a granitei riverane.

In 1978, sapaturile intreprinse pentru ridicarea Hidrocentralei Portile de Fier II au scos la iveala si existenta unui port roman, prevazut cu debarcader, ce data din secolul IV. Numarul mare de ancore si de plase pentru pescuit descoperite a condus la concluzia ca populatia din zona avea ca indeletnicire de baza pescuitul. In prezent, politistii de frontiera din Sectorul Portile de Fier II sint nevoiti sa faca fata cazurilor tot mai numeroase de braconaj piscicol, preocupare ce a devenit o sursa importanta de cistig pentru persoanele certate cu legea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS