9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLocatarii unui bloc din Severin si-au petrecut noaptea in strada

Locatarii unui bloc din Severin si-au petrecut noaptea in strada

Pompierii Grupului „Drobeta“ au fost alertati marti, in jurul orei 20.35, de catre locatarii blocului A 4, de pe strada Sincai, din Drobeta Turnu Severin, din cauza unui puternic miros de combustibil petrolier care se facea simtit pe casa scarilor.

Cunoscind faptul ca in zona se afla o statie PECO, au fost trimise grupa operativa si o autospeciala cu apa si spuma. „Au fost aerisite spatiile inchise din subsol si de pe casa scarii si s-a constatat ca nu exista un pericol de incendiu. Fortele au fost retrase din dispozitiv in jurul orei 22.00“, a spus lt. Liviu Boruga, purtatorul de cuvint al Grupului de pompieri „Drobeta“.

„Era un miros foarte puternic, ne durea capul si ne ustura gitul“

Locatarii din zona au trimis sesizari, in mai multe rinduri, catre autoritatile competente, solicitind luarea unor masuri in cazul statiei PECO din apropiere, opinia lor fiind ca distanta dintre apartamente si pompele de alimentare nu respecta standardele in domeniu.

„Nu stie nimeni de unde a aparut mirosul, pentru ca a intrat in toate apartamentele. La noi este curat in subsol. Cind au intrat instalatorii sa verifice conductele, au simtit miros de petrol si au iesit, ca le venea rau. Cei de la Protectia Mediului au venit dupa doua ore de cind i-am anuntat. Toata lumea a deschis ferestrele, pentru ca nu s-a putut sta in apropiere. Cind au venit reprezentantii institutiilor abilitate, au spus ca se simte miros de gaze, dar la scurt timp nu le-a mai mirosit nimic“, a spus Ioan Mitrea.

„Era un miros foarte puternic, ne durea capul si ne ustura gitul. Avem copii mici, eu sint si insarcinata. Am stat pina la 11.30 in fata blocului, de teama sa nu se intimple ceva“, a spus Veronica Munteanu, locatara a blocului A 4.

„Este o diversiune pusa la cale de doua-trei persoane“

Statia de distributie a produselor petroliere din zona blocului A 4 apartine societatii ALFA MAG SRL Drobeta Turnu Severin, la care este asociat si directorul Directiei pentru Cultura si Culte Mehedinti, George Buretea. Acesta a declarat ca alertarea autoritatilor nu are legatura cu statia si masura nu se justifica:

„Este o diversiune pusa la cale de doua-trei persoane. A fost acolo un laborator mobil, de la Protectia Mediului, aerul este curat, subsolul este curat. Situatia este in acord total cu legea, dar cineva incearca sa faca valuri cu pretul alertarii autoritatilor, care au alta menire decit aceea de a se implica in diversiuni“.

Evenimentul de marti seara a determinat convocarea ieri-dimineata a membrilor Comisiei de aparare impotriva dezastrelor, la sediul Prefecturii Mehedinti. In urma acestei intilniri, a fost dispusa continuarea verificarilor la fata locului, de catre reprezentantii Inspectoratului Judetean de Protectie Civila, cei ai Inspectoratului pentru Protectia Mediului si ai Grupului de pompieri „Drobeta“. Rezultatele si masurile propuse vor fi facute publice in urmatoarele zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS