Fragmente critice selective
Spectacolul „Cumnata lui Pantagruel“, in regia lui Silviu Purcarete, va fi prezentat astazi pe scena Teatrului National din Craiova.
Spectacolul reuneste o distributie internationala, din care fac parte: Miklos Bacs, Jozsef Biro, Zsolt Bogdan, Ágnes Borombovitis, Jaques Bourgaux, Marie Cayrol, Áron Dimeny, Virgil Flonda, Zsuzsa Gajzago, Diana Vacaru Lazar, Mihaela Mihai, Levente Molnar, Catalin Patru, Ofelia Popii, Laurent Schuh, Cristian Stanca, precum si muzicienele Xenia Stollar si Vera Balogh.
Scenografia este semnata de Helmut Sturmer, iar muzica apartine lui Vasile Sirli, asistent de regie fiind Cristian Stanca.
Exercitiul teatrologiei la Rabelais
„Am vrut sa abordez acest spectacol cu zece ani in urma, dar l-am abandonat pentru ca proiectul era foarte greu de pus in practica. Realitatea este ca Rabelais nu este citit cu adevarat. Nimeni nu-l parcurge cap-coada, cel mult fragmente. Nici eu nu-l citisem cind am vrut sa-l pun in scena. E o materie antiteatrala, nu poate fi tradusa in forma dramatica decit pierzind foarte mult din substanta. Asa ca l-am abordat radical. E un spectacol inspirat din acest univers, care nu vrea sa-l recompuna. Nici macar nu pot spune ca e un spectacol personal, fiindca este o creatie de grup, rezultat al mai multor exercitii pe care le-am facut impreuna: Purcarete ne dadea teme formulate ca niste versuri dintr-un poem. Era o incitare pornita de la el, care a dat participarea noastra deplina. Ne-a spus ca rezultatul poate fi o insiruire de joculete timpite sau ceva minunat, in functie de gradul nostru de implicare. Exemple de teme: «Urla ciinele foamei in el» sau «Dansul feliutelor de castravete», sau «Dansul acului» – toate extrase din opera lui Rabelais“. (Virgil Flonda, protagonist)
Spiritul de selectie nu se negociaza
Am gasit titlul din exasperarea la care ajunseseram, tot raspunzind la intrebarile despre ce spectacol e vorba. Nu, nu este Gargantua si Pantagruel, nici Pantagruel singur, ci asa… cineva din familie… o verisoara sau poate o cumnata. Cumnata lui Pantagruel. Spectacolul a fost o comanda, o impunere a lui Tompa Gábor, care m-a inclus pe lista premierelor din stagiunea asta si m-a pus in fata faptului implinit. Am lucrat pe teme si motive din opera lui Rabelais, cu actori pe care i-am ales prin negocieri, astfel incit sa implicam si Teatrul Maghiar de Stat si Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu, alaturi de actorii francezi.
Evitarea explicarii conceptului – o necesitate pentru „decor“
„Compania «Silviu Purcarete» din Lyon se afla la primul ei spectacol. Muzica lui Vasile Sirli a fost compusa dinainte, i-am adaugat doar citeva din cintecele vechi, autentice din secolul XVI. Cu Helmut Stürmer am lucrat in paralel, n-am vrut sa avem un decor, ci citeva obiecte, materiale, astfel incit spectacolul sa poata fi mutat usor. Nu i-am explicat nimic. Cu cit explici mai devreme si mai mult un concept, cu atit sansele ca el sa fie mort din start sint mai mari. Exista si regizori care explica foarte mult, bineinteles, si actori care au acest obicei, au nevoie sa inteleaga in amanunt un lucru, dar ei se supun pericolului blocajului total. Cunoscind un lucru au senzatia ca l-au facut deja. Eu nu-mi explic conceptul spectacolului nici mie, il tin in friu cit pot“. (Cristina Modreanu – Adevarul Literar si Artistic, 10 iunie 2003)
Dinamitarismul in estetica teatrala
Spectacolul creat de Silviu Purcarete nu poate fi incadrat intr-o cronica obisnuita, pentru ca el depaseste orice incercare de discursivizare – respinsa chiar de regizor, caruia nu-i place sa-si verbalizeze imaginarul – caci nu ar fi altceva decit un demers reductiv. Este un excelent exercitiu de improvizatie gastronomica, o tematizare pe module – fiecare cu o identitate bine articulata si extrem de ingenioasa ca propunere regizorala – a irezistibilei placeri de a minca. Este metafora carnala a metamorfozei insesi la mai multe niveluri: aluatul cuvintelor copt in blatul imaginilor, corpul – receptacul al mincarii, transformat el insusi in mincare, sub semnul unei megaingurgitari.
Purcarete topeste ingrediente suculente, le caleste, apoi le da in clocot si prepara o estetica culinar-erotizanta.
Cuvintele se distileaza si gesteaza secvente pofticios ludice: planseta pe care sint asezate intr-un echilibru perfect pahare de diferite dimensiuni, a caror sonoritate rezoneaza cu ritmurile ritualice ale muzicii, ouale ca arsenal sexualizant in continua stare de excitatie si ca ingredient indispensabil al actului de a face coca, ea insasi esenta spectacolului, pentru ca presupune un necontenit proces de nastere.
Spectacolul lui Purcarete creeaza imagini mustind de lascivitate gastrica sau sexuala. Sint elastice si consistente asemeni aluatului plamadit de barbati – incitanta aceasta trecere a unui gest specific feminin in registrul masculinitatii, unde se consuma de fapt tragedia devorarii in cheie parodic-ludica.
Actorul si spectatorul – ambii cu simturile in alerta
Organele genitale sint lovite de coca framintata voluptuos. Daca ochiul dilatat era elementul care translata vizual fantasticul in „Pilafuri si parfum de magar“, aici buzele supradimensionate ar putea fi imaginea cel mai bine pliata pe aceasta masticatie fara intrerupere. Pofta se dedubleaza prin corpuri lipsite de identitate, ce tin de un festin carnavalesc, unde totul se pierde in anonimatul grandios al sarbatorii.
Spectacolul se digera intre doua momente care inchid ciclicitatea meniului: corpul disecat din care ies organe hipertrofiate, revarsate peste o lume care traieste mincind, si cel acoperit de coca si copt instantaneu, savurat frenetic. Cumnata lui Pantagruel supraponderala si desfatarea ospatului. De sus o ploaie de linguri, ordonare culinara a spatiului. Obiectualitatea asimilanta a decorului: masa, pahar, farfurii etc. Pe scurt, pofta buna!“
